Percheziții DIICOT la companiile implicate în afaceri cu lemne. Prejudiciul, estimat la 25 de milioane de euro

lemne 1

Procurorii DIICOT şi poliţiştii fac, miercuri dimineaţa, percheziţii la fabricile din Rădăuţi şi Sebeş ale firmei Schweighofer Holzindustrie, într-un dosar privind comerţ ilegal cu lemne, prejudiciul fiind estimat la 25 milioane de euro, au declarat surse judiciare.

Percheziţii sunt şi la Direcţii Silvice şi Gărzi Forestiere.

Sunt în desfăşurare 23 de percheziţii în Alba, Suceava, Hunedoara, Braşov, Bihor şi Bucureşti, prejudiciul cauzat prin achiziţionarea de lemn fără provenienţă legală sau a cărui provenienţă ilegală este disimulată prin unele documente justificative cu caracter nereal fiind de 25 milioane euro.

„Sunt efectuate 23 de percheziţii domiciliare la sediul şi punctele de lucru ale unei societăţi comerciale, la 4 instituţii, precum şi la mai multe locuinţe.

Până în prezent, au fost identificate şi conduse la sediul unităţii de parchet 10 persoane.

Din cercetări a reieşit că persoane din conducerea societăţii comerciale vizate, începând cu anul 2011 şi până în prezent, ar fi coordonat activitatea de achiziţii de lemn rotund de răşinoase provenit din tăieri ilegale şi deturnarea licitaţiilor publice, de la foarte mulţi furnizori, din majoritatea zonelor împădurite ale Românei.

Aceste materiale lemnoase livrate de furnizori ar fi provenit, în majoritatea cazurilor, din tăieri ilegale”, potrivit IGPR.

„Unii agenţi economici au fost înlăturaţi de la licitaţiile de masă lemnoasă şi după caz, impuşi alţii. Totodată, în urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că, o parte din cantitatea de masă lemnoasă recepţionată nu a fost evidenţiată în documente contabile.

De asemenea, în cauză există suspiciunea rezonabilă că o parte din masa lemnoasă recepţionată provenea din săvârşirea unor infracţiuni de tăiere fără drept de arbori. În desfăşurarea activităţilor ilicite, membrii grupului infracţional organizat au beneficiat şi de sprijinul unor funcţionari publici”, precizează DIICOT, scrie mediafax.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *