
Percheziție în Timișoara într-un dosar de uzurpare de calități oficiale
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Timișoara – Biroul de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, au pus în executare marți, 23 iunie, un mandat de percheziție domiciliară într-o cauză penală în care se efectuează cercetări față de un bărbat, de 32 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de uzurpare de calități oficiale.
În fapt, polițiștii s-au sesizat din oficiu după identificarea, în mediul online, a unor materiale video publicate pe o platformă de socializare, în care bărbatul s-ar fi prezentat în mod necorespunzător ca reprezentant al unor instituții ale statului și ar fi desfășurat activități specifice unor autorități de control, inducând în eroare reprezentanții unor societăți comerciale.
În urma activităților desfășurate până în prezent, au fost administrate mijloace de probă relevante pentru cauză. Totodată, bărbatul a fost condus la sediul poliției în vederea audierii.
v
Cercetările sunt continuate sub supravegherea unității de parchet competente, pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt și a împrejurărilor în care au fost comise faptele, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.
Update: În urma probatoriului administrat în cauză, față de bărbatul în vârstă de 32 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, acesta urmând a fi introdus în arestul poliției.
CITEȘTE ȘI: Peste 130 de absolvenți de gimnaziu din Timiș au ratat examenul de evaluare națională


