Cinci luptători de la CS Heracle se vor afla pe saltea mâine la un puternic concurs internațional rezervat juniorilor ce se va desfășura la Porec, în Croația.
La „Trophy Adriatic”, clubul ce își desfășoară activitatea în comuna Ghiroda va fi reprezentat de Leonid Moroz (categ. 55 kg), Vitalie Eriomenco (categ. 60 kg), Alexei Hahlovschi (categ. 67 kg), Alexandrin Guțu (categ. 77 kg) și Rostislav Covali (categ. 97 kg).
Ajunsă la cea de-a 33-a ediție, competiția menționată reprezintă un reper important în calendarul internațional pentru luptătorii juniori de greco-romane din Europa.