Pe 10 septembrie, școlile vor propune scenariul pentru care vor opta. Care sunt cele trei variante

Consiliile de administraţie ale unităţilor şcolare vor transmite pe 10 septembrie scenariul la care s-au hotărât să înceapă anul şcolar, a anunţat, marţi, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, conform stiripesurse.ro.

„Pe 7 septembrie, Institutul Naţional de Sănătate Publică va face publică şi către instituţiile statului evaluarea epidemiologică la fiecare unitate administrativ-teritorială. În acest moment avem 3.181 de unităţi administrativ-teritoriale, fiecare din aceste unităţi va primi evaluare, în funcţie de care se va face deschiderea anului şcolar, în funcţie de scenarii pentru fiecare unitate şcolară în parte.

Pe 10 septembrie, consiliile de administraţie ale unităţilor şcolare vor prezenta comitetelor pentru situaţii de urgenţă, DSP şi inspectoratelor şcolare scenariul la care s-au hotărât să înceapă anul şcolar. Evaluarea în teritoriu se face de către DSP-uri, ISJ-uri, sub coordonarea comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă.

Libertatea, în ghilimele, acordată unităţilor de învăţământ, sub coordonarea DSP-urilor, ISJ-urilor şi comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, este acea descentralizare, în contextul în care vrem ca fiecare unitate şcolară să înceapă particular acest an şcolar şi scenariile pe care le-am prezentat acum 2 săptămâni să fie adaptate, personalizate pentru fiecare unitate şcolară în parte „, a declarat Nelu Tătaru într-o conferinţă de presă referitoare la începerea noului an şcolar.

El a adăugat că primordială pentru ca şcoală să înceapă în cel mai dorit scenariu, scenariu 1, este distanţarea.

„Existenţa acestei distanţări de un metru sau folosirea unor separatoare este o condiţie pentru aplicarea primului scenariu. La fel, condiţiile în care există circuite în şcoli, pentru a putea asigura circuitul de la intrarea în curte până la intrarea în şcoală, diferenţierea orarelor la clasele primare, pentru a putea gestiona orele de pauză, precum şi ieşirea copiilor în curtea interioară, grupurile sociale. Dacă urmărind evoluţia în timp şi evoluţia în comunitatea europeană, vedem că sunt luate măsuri similare, pe care le propunem noi astăzi”, a spus Tătaru.

Ministrul a subliniat că autorităţile îşi doresc şi consideră că multe şcoli pot desfăşura activitatea în condiţiile scenariului 1, dar, a adăugat el, rămâne la latitudinea conducerii fiecărei unităţi şcolare.

„Regulile impuse în condiţiile unei pandemii le vom respecta, în funcţie de fiecare scenariu în parte. Vrem şi considerăm că cele mai multe şcoli pot desfăşura o activitate într-un scenariu 1, ceea ce este de dorit, dar rămâne la latitudinea şi libertatea adaptării celor trei scenarii la fiecare unitate şcolară în parte”, a mai spus Tătaru.

Cele 3 scenarii pentru începerea noului an școlar:

În funcție de situația epidemiologică generală, de particularitățile regionale și de infrastructura și resursele umane ale fiecărei unități de învățământ în parte, autoritățile implicate în gestionarea prevenirii îmbolnăvirilor vor pune în aplicare următoarele scenarii, potrivit draftului Ministerului Sănătății:

Scenariul 1:
Participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție

Scenariul 2:
Participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție și
Revenirea parțială (prin rotație de 1-2 săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție

Scenariul 3:
Participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns