Păun Ion Otiman, cetățean de onoare al Timișoarei

Paun Otiman

Consiliul Local Timișoara a aprobat acordarea titlului de cetățean de onoare academicianului Păun Ion Otiman, „deoarece este o persoană marcantă a municipiului, care, prin tot ce a făcut pentru oraşul Timişoara, ca imagine şi promovare a numelui său în ţară şi peste hotare, merită cu prisosinţă această distincţie”.

Păun Ion Otiman s-a născut la 28 mai 1942, în Gârbovăț (județul Caraș-Severin). A absolvit Facultatea de Agronomie din Timișoara în 1965 și Facultatea de Științe Economice din Timișoara în 1971, iar în 1974 a obținut doctoratul la Facultatea de Economie Agrară București, cu specialitatea management.

Între 1968 și 1990 a ocupat diverse posturi didactice la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului, precum și în cadrul Universității de Vest din Timișoara.

Între 1990 și 2004 a fost rector al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului. În legislatura 1992-1996, Păun Ion Otiman a fost senator CDR de Timiș, fiind membru al Partidului Alianța Civică, iar în legislatura 2000-2004 a fost senator PNL de Timiș.

În 1993, Otiman a devenit membru corespondent al Academiei Române, iar în 1999, membru titular al acestei instituții. În 2003 a devenit președintele Filialei Timiș a Academiei Române, iar în aprilie 2006 a fost ales secretar general al Academiei Române.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *