Patinoarul artificial din Parcul Copiilor a fost inaugurat. Cine poate patina şi în ce condiţii

patinoar parcul copiilor 1

Patinoarul sintetic din Parcul Copiilor a fost inaugurat, marţi, de primarul Timișoarei și de un grup de copii, aduși special în acest scop.

Municipalitatea a stabilit programul și regulamentul de funcționare, fiind bineveniţi toţi doritorii posesori de patine, indiferent de vârstă, dar cu respectarea indicaţiilor de pe panourile de avertizare.

Programul de funcţionare al patinoarului este: vara (1 aprilie-30 septembrie), între orele 14 și 20, și iarna (30 septembrie-1 aprilie), între orele 12 și 18. Utilizarea se face în serii cu durata de o oră, iar capacitatea maximă este de 100 de persoane pe serie.

Copiii cu vârsta mai mică de 12 ani au acces pe patinoar doar însoţiţi de persoane adulte care au echipament adecvat pentru a patina.

Amatorii de patinaj sunt preveniți că suprafaţa patinoarului sintetic oferă o senzaţie diferită faţă de un patinoar clasic, de gheaţă naturală. Astfel, lamelele patinelor se vor încălzi şi vor aluneca mai bine pe suprafaţa sintetică, după ce vor fi utilizate un interval de timp.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *