Pași finali la bucata de autostradă Lugoj – Deva

Cât ne costă autostrada care ne leagă de Serbia. UAT-urile traversate sunt Remetea Mare, Recaș, Bucovăț, Moșnița Nouă, Giroc, Sacoșu Turcesc, Pădureni, Liebling, Jebel, Voiteg, Birda, Deta, Denta, Moravița

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă că, în aceste zile, comisia de inspecție tehnică constituită pentru obiectivul „Autostrada Lugoj – Deva, Lot 2, km 27+620 – km 56+220”, realizează inspecția lucrărilor executate pe Lotul 2 al autostrăzii Lugoj – Deva, pe sectoarele A, B, C și nodul rutier de la Margina.

În perioada 2-6 februarie, comisia de recepție a inspectat stadiul lucrărilor, a solicitat clarificări la anumite aspecte de natură tehnică și a propus decalarea recepției până după clarificarea acestora.

În funcție de modul în care au fost rezolvate punctele semnalate, CNAIR va informa cu privire la decizia comisiei, fiind posibil ca porțiunea de autostradă să fie inaugurată chiar în această săptămână.

Lotul 2 al autostrăzii Lugoj – Deva este construit de o asociere de firme italiene, iar valoarea totală a contractului este de 562.730.583 de lei fără TVA, din care 478.320.996 de lei (85 la sută) provin din fondurile de coeziune ale Uniunii Europene, iar 84.409.587 de lei (15 la sută) de la guvernul României.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *