Parteneriat prelungit: Caussade Semences rămâne alături de Politehnica Timişoara

Politehnica Timişoara şi Caussade Semences continuă ca parteneri pentru încă un sezon, al patrulea consecutiv. Subsidiara din România a grupului francez ce activează în agricultură rămâne alături de clubul alb-violet sub forma unui partener Silver, la fel ca până acum.

„Alăturarea celor două branduri şi încrederea de care clubul nostru se bucură reprezintă o garanţie a seriozităţii şi profesionismului cu care fotbalul este gândit şi practicat în cadrul clubului alb-violet. Logo-ul companiei va fi prezent pe mâneca tricoului oficial de joc al Politehnicii. E tricoul pe care Băieţii în Ghete îl vor purta în partidele din campionat şi care va putea fi cumpărat de către suporteri din shop-ul oficial al clubului nostru”, se arată într-un comunicat al grupării Politehnica Timişoara.

„Decizia noastră de a prelungi parteneriatul cu Politehnica a venit în mod normal, ca o continuare a proiectului început în urmă cu trei ani, deoarece apreciem munca depusă de cei care se ocupă de clubul de fotbal. Politehnica Timișoara e un model de bune practici în managementul unui club sportiv și ar trebui să fie un exemplu și pentru alte asociații. Pot spune că pentru Caussade Semences România e o onoare să susțină un proiect atât de ambițios și de frumos”, a declarat Nicu Vâtcă, reprezentant zonal Caussade Semences România.

„Semnarea unui nou parteneriat cu Caussade Semences România e un lucru care ne onorează, deoarece ne transmite un mesaj de speranță în aceste vremuri dificile, pentru societate și implicit pentru fotbal. Faptul că primim încredere an de an din partea unor parteneri puternici, precum Caussade Semences, ne face în primul rând să fim conștienți că avem foarte mult de muncit pentru a ne ridica la înălțimea așteptărilor și pentru a construi un club puternic, în toate aspectele”, a spus şi Sebastian Novovic, directorul de imagine al divizionarei secunde din oraşul de pe Bega.

Caussade Semences România are ca principale activități dezvoltarea/testarea, multiplicarea și comercializarea semințelor Caussade Semences.

Activitatea de dezvoltare din cadrul subsidiarei din Romania are ca principal obiectiv identificarea celor mai adaptate varietăţi (soiuri şi hibrizi) la condiţiile pedo-climatice din România, astfel încât departamentul comercial să-şi poată construi oferta pornind de la rezultatele de producţie obţinute în condiţiile şi la nivelul tehnologic din România.

De asemenea, subsidiara din Romania dispune de cinci centre proprii de testare în cele mai importante zone agricole şi unde în fiecare an testează un număr cel puţin triplu faţă de numărul varietăţilor aflate la comercializare pentru a putea extrage cele mai performante şi adaptate soiuri/hibrizi.

De asemenea, programul de dezvoltare cuprinde şi o serie de loturi demonstrative de producţie, pentru a vedea potenţialul geneticii Caussade Semences în diferite condiţii locale din fermele de producţie vegetală.

0 Comments

No Comment.