Parteneriat între o comună timişeană și un oraș german

darova 4

Orașul german Spaichingen, din landul Baden-Wurttenberg, va organiza în 9 septembrie, în parteneriat cu Asociația Șvabilor Bănăţeni din Germania și comunitatea cetățenilor originari din Darova, o sărbătoare a acestei comune timișene.

La eveniment a fost invitată și o delegație a administrației locale din comuna timișeană, care – așa cum au decis aleșii locali – va fi condusă de primarul Sorin Tilihoi.

Vizita va avea o durată de trei zile, prilej cu care vor fi explorate și alte forme de colaborare între cele două administrații locale.

După cum se știe, localitatea de reședință a comunei Darova (care mai cuprinde în prezent și satele Hodoș și Sacoșu Mare) a fost înființată în anul 1786, prin colonizare cu etnici germani (șvabi), cea mai mare parte a acestei comunități strămutându-se în Germania în ultimele două decenii ale secolului XX.

O parte dintre fiii comunei s-au stabilit în orașul Spaichingen din apropiere de Freiburg, și în vecinătatea acestuia, fapt care a înlesnit stabilirea unei relații de colaborare între comuna românească, de circa 3.000 de locuitori, și centrul urban german, de aproape 12.000 de locuitori.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *