Parlamentul a dat undă verde pentru referendumul pe tema Justiţiei/ Opoziţia acuză PSD că vrea să condiţioneze consultarea solicitată de Iohannis

parlament 5

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a votat miercuri hotărârea parlamentară de consultare a referendumului pe justiţie, la solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis, după ce Opoziţia a cerut eliminarea modificărilor aduse textului şefului statului.

Parlamentarii au aprobat Hotărârea privind referendumul pe tema Justiţiei cu 263 de voturi „pentru”, 9 „împotrivă” o abţinere.

OPOZIŢIA ACUZĂ PSD CĂ VREA SĂ CONDIŢIONEZE REFERENDUMUL LUI IOHANNIS PE JUSTIŢIE
Comisiile juridice reunite ale Parlamentului au introdus în raportul adoptat, marţi, condiţii cu privire la referendumul pe justiţie cerut de preşedintele Klaus Iohannis. Opoziţia cere, la ora transmiterii acestei ştiri, eliminarea prevederilor suplimentare din raportul comisiilor juridice.

În raportul comun al Comisiilor juridice din Parlament apar condiţii şi recomandări pentru referendumul pe justiţie cerut de Klaus Iohannis.

„Parlamentul avizează favorabil iniţierea de către Preşedintele României a unui referendum naţional consultativ cu privire la următoarele probleme de interes naţional: interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie şi interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciarecorelată cu dreptul altor autorităţi constituţionale de a sesiza direct CCR cu privire la ordonanţe, cu recomandarea ca prin întrebarea formulată să se respecte Constituţia Romniei, republicată, Legea nr.3/2000 privind exercitarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările ulterioare, deciziile CCR în materie şi recomandările Codului de bune practici în materie de referendum adoptat de Comisia de la Veneţia”, se arată în raportul Comisiilor juridice.

Recomandările vizează Constituţia şi Decizii CCR:

„1. Constituţia României, republicată: art 90 şi art 74 (2) „Problemele fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea, care, potrivit art 74 (2) din Constituţie nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor”, ţinând cont de faptul cp lupta împotriva corupţiei a devenit o problemă cu caracter internaţional prin adoptarea Legii nr. 365 din 2004 pentru ratificarea Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, adoptată la New York la 31 octombrie 2003.

2. Decizia CCR a României nr. 70/1999 „Preşedintele nu poate iniţia un referendum legislativ”.

3. Decizia CCR a României nr. 799/2011 Punerea în acord cu decizia nr. 799/2011 în sensul „..exceptării de la referendumul cerut de Preşedinte a problemelor de interes naţional care, aprobate prin exprimarea voinţei poporului, ar impune revizuirea Constituţiei”.

4. Codul de bune practici în materie de referendum adoptat de Comisia de la Veneţia: „III Pct 3.
Textele supuse referendumului nu trebuie să contravină dreptului internaţional sau principiilor statutare ale Consiliului Europei (democraţie, drepturile omului şi preeminenţa dreptului-statul de drept)”.

Opoziţia a cerut conducerii şedinţei de plen din Parlament eliminarea condiţiilor prevăzute în raport. Propunerile au fost însă respinse.

„Sunt două posibilităţi, acest raport conţine o eroare materială în sensul deja exprimat mai devreme, faţă de faptul că s-a introdus o chestiune care nu a fost discutată în şedinţa comisiilor reunite sau este vorba de un fals foarte clar făcut cu intenţia de a blocă acest referendum.

Considerând totuşi că este vorba de o eroare materială, vă solicităm corectarea acestei erori şi eliminarea paragrafului aşa ziselor recomandări făcute de Parlament care nu au fost discutate de această comisie”, a declarat în plen deputatul USR Stelian Ion.

Deputatul PSD Eugen Nicolicea le-a cerut parlamentarilor din opoziţie să nu voteze avizul privind organizarea referendumului de către Klaus Iohannis dacă nu sunt de acord.

„Cam tardive aceste propuneri de înlăturare a hotărârilor din Parlament, că sunt în vigoare cu hotărârea 5/2017. Vă sugerez să votaţi împotriva avizului preşedintelui”, a declarat Nicolicea.

Deputatul PNL Gabriel Andronache a susţinut că în comisiile juridice nu s-a discutat despre condiţiile adăugate în raport.

„Am fost cel care a cerut în Comisia Juridică să se spună în mod clar, expres dacă este vorba de un simplu aviz sau cu recomandări. Florin Iordache a spus că vorbim de un aviz, atât. Cu privire la faptul că aceste chestiuni le-aţi introdus abuziv invocând hotărârea din 2017, nu este relevantă cu această hotărâre. Ţin de un referendum de modificare a Constituţiei. Această chestiune nu s-a pus în discuţie în Comisia Juiridică. Vă solicităm să rectificaţi proiectul de hotârâre cu cea aţi votat în Comisia Juridică”, a susţinut Andronache.

Comisiile juridice reunite ale Parlamentului au avizat, marţi, favorabil solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis de a organiza un referendum pe tema justiţiei pe data de 26 mai, odată cu alegerile pentru Parlamentul European.

Pe 1 aprilie, Klaus Iohannis a anunţat că va adresa Parlamentului o nouă consultare care lărgeşte aria de cuprindere pentru referendum, pentru a-l face „mai eficient şi mai puternic”.

La patru zile distanţă, şeful statului a spus că cele două teme, transmise Legislativului, ca fiind de interes naţional care urmează să fie puse în discuţie la referendumul din 26 mai sunt: interzicerea amnistiei şi graţierii pentru fapte de corupţie şi interzicerea ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare corelată cu dreptul altor autorităţi constituţionale de a sesiza direct Curtea Constituţională cu privire la ordonanţe.

Liderul grupului parlamentarl PNL, Raluca Turcan, a solicitat eliminarea recomandărilor făcute de Comisiile parlamentare după sintagma „sesizarea CCR cu privire la ordonanţe” din textul scrisorii preşedintelui Klaus Iohannis.

„Eliminaţi textul care curge după sintagma «sesizarea CCR cu privire la ordonanţe». Vă solicităm să înlăturaţi ceea ce înseamnă recomandare, pentru că confundaţi procesul de referendum legislativ cu cel consultativ”, a afirmat liberalul Raluca Turcan la tribuna Parlamentului.

Textul scrisorii preşedintelui Klaus Iohannis privind referendumul consultativ pe justiţie

„Stimate Domnule Preşedinte al Camderei Deputaţilor

În temeiul dispoziţiilor art 90 din Constituţie, precum şi ale art 2. şi art 11 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, intenţionez să cer poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa suverană cu privire la următoarele probleme de interes naţional:

-Interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie;

-Interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare corelată cu dreptul altor autorităţi constituţionale de a sesiza direct Curtea Constituţională cu privire la ordonanţe.

Având în vedere dispoziţiile legale menţionate, consult Parlamentul cu privire la organizarea unui referendum naţional referitor la problemele sus-menţionate.

Cu întreaga consideraţie, Klaus Werner Iohannis”, conform mediafax.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *