Peste 18 milioane de alegători sunt așteptaţi azi la urne pentru a-şi alege parlamentarii pentru următorii 4 ani. Românii din străinătate votează două zile, sâmbătă și duminică. Cei din țară votează între orele 07.00 – 21.00.
ACTUALIZARE 21.00 31.84 % din cetățenii cu drept de vot s-au prezentat la urne la alegerile parlamentare de duminică. Cei mai mulți au votat în mediul urban, 3.125.630. În mediul rural au mers la vot 2.667.430 de alegători.
În județul Mehedinți s-au prezentat la urne cei mai mulți alegători: 42.61%. La polul opus se află Vaslui, cu 23,55%.
Prezența în Capitală este de 31,16 %.
ACTUALIZARE 20.00 Doar 31,11 % din cetățenii cu drept de vot s-au prezentat la urne până la această oră – cei mai mulți în mediul urban, 3.045.446. În mediul rural au mers la vot 2.614.406 alegători.
O prezență de peste 40% se înregistrează în Mehedinți, iar puțin peste 37% în Olt și Teleorman.
Mai puțin interesați de scrutin au fost cei din Vaslui, Ialomița și Iași.
Prezența în Capitală este de 30,20%.
ACTUALIZARE 17.00 Au votat 25,30% din cetățenii înscriși pe listele electorale, adică 4.602.727 de alegători.
În mediul urban s-au prezentat la urne 2.465.644 de alegători, iar în rural 2.137.083.
În Mehedinți prezența a crescut la 35,31%, în Teleorman a ajuns la 31,35%, iar în Olt la 31,06%.
Vasluiul rămâne în coada clasamentului cu 19,66%, Ialomița cu 21,33% și Iași cu 21,74%.
În străinătate au votat până acum 206.862 de alegători.
ACTUALIZARE 15.00 Până la această oră au votat 3.567.107 de persoane, reprezentând 19,60 % din totalul alegătorilor. Dintre aceștia, 1.959.722 de alegători au votat în mediul urban și 1.607.385 în rural.
În București, până la ora 15.00, au avut 19,57% din totalul alegătorilor.
Județele fruntașe în privința prezența la vot sunt: Mehedinți – 27,62, Teleorman – 24,43, Olt – 24,13.
Județele cu cea mai slabă prezență la vot sunt: Vaslui – 15,12, Satu Mare – 16,36 și Arad – 16,37.
ACTUALIZARE 14.00 Până la ora 14.00 au votat 3.051.510 de persoane, reprezentând 16,77 % din totalul alegătorilor. În urban au votat 1.701.006 de persoane, iar în rural 1.350.504.
Județele fruntașe în privința prezenței la vot sunt: Mehedinți – 23%, Olt – 20%, Dolj – 19%. Județele cu cea mai slabă prezență la vot sunt Covasna, Mureș și Arad, cu 14 și 13 procente.
ACTUALIZARE 12.00 Până la această oră au votat 1.945.354, adică 10,69% din total. În mediul urban au votat 1.105.081 de persoane, iar în rural 840.273.
ACTUALIZARE 11.00 Până la ora 11 au votat 1.398.562 de persoane, adică 7,68% din totalul alegătorilor. În urban au votat 792.862 de alegători, iar în rural 605.700.
ACTUALIZARE 10.00 Până la ora 10.00, au votat în țară 904.647 de persoane, reprezentând 4,97% din totalul alegătorilor. În mediul urban au votat 513.063 de persoane, iar în rural 391.584.
Județe fruntașe la vot sunt: Mehedinți, Olt și Teleorman, iar județele cu cea mai slabă prezență până la această oră sunt Bistrița, Covasna și Vaslui.
ACTUALIZARE 9.00 Până la ora 9.00 au votat în țară un număr total de 506.394 de persoane, reprezentând 2,78% din totalul alegătorilor. Dintre aceștia, 292.215 de persoane au votat în mediul urban și 214.179 în rural.
ACTUALIZARE 8.00 Până la ora 8.00 au votat 236.103 de persoane, adică 1.29% din totalul alegătorilor cu drept de vot. Dintre aceștia, 139.391 au votat în mediul urban și 96.712 în rural.
ACTUALIZARE 7.00 Secţiile de votare din ţară s-au deschis la ora 7.00. Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi la urne pentru a decide cine îi va reprezenta în Parlament, în următorii patru ani. În ţară sunt organizate 18.802 secţii de votare, peste 1.200 în Bucureşti.
La fiecare 4 ani, românii sunt chemați la urne să își aleagă parlamentarii, adică senatorii și deputații.
Potrivit Constituției țării, „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării”.
Fiecare județ trimite în Cameră și Senat un număr de parlamentari în funcție de populație. Alegem acum 136 de senatori și 329 de deputați pentru o perioadă de 4 ani.
În cei 4 ani de mandat, parlamentarii au puteri speciale. În principal adoptă legi, dar aprobă sau, după caz, demit guvernul, numesc șefii unor instituții, inclusiv de servicii secrete, și chiar îl pot suspenda din funcție pe președintele țării.
După ce noul Parlament va fi ales, urmează să fie alcătuit și noul guvern. Constituția spune că președintele României desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament, ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.
Premierul desemnat are la dispoziție 10 zile pentru a veni cu lista Cabinetului și cu programul de guvernare în fața Parlamentului, pentru aprobare.
Tot citesc despre așa-zisa diasporă. Adică eu, cetățean român, nu pot vota într-un alt județ, dar el, diasporezul, cel care nu plătește nimic la pușculiță, are toate „drepturili ”. Păi mai duceți-vă dracului dacă nu contribuiți cu nimic la pușculița națională! Vă seacă de puteri occidentalii, după care veniți la mila națională. Stați dracului la mila statului la al cărui buget ați contribuit, nu la mila românilor!