Parcă au înnebunit! E plin de şoferi băuţi, fără permis sau cu alte belele

politie 5

Mai multe persoane vor răspunde în faţa legii, după ce poliţiştii le-au prins în trafic, în calitate de şoferi, fie băute, fie fără permis de conducere (deloc sau suspendat), fie cu alte belele pe cap.

La data de 19.04.2020, în jurul orei 23:30, poliţiştii din cadrul Poliției Municipiul Deva au depistat, pe Aleea Salcâmilor, din Deva, un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Deva, care conducea un autoturism, deşi avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat.

În data de 19.07.2020, în jurul orei 23:50, polițiștii Secției de Poliție Rurală Hațeg au depistat în trafic o tânără în vârstă de 28 de ani, din comuna Bretea Română, care conducea un autoturism pe raza localității Bățălar, având o concentraţie de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În data de 18.07.2020, în jurul orei 20:00, un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Petrila, care conducea un autoturism pe strada Republicii, din Petrila, din cauza neadaptării vitezei la efectuarea unui viraj spre dreapta, a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un alt autoturism, producând, astfel, un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Bărbatul a fost testat alcoolscop, rezultatul indicat fiind de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În data de 18.07.2020, la ora 23:50, poliţiştii au oprit în trafic, pe strada 1 Decembrie 1918, din municipiul Petroșani, un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani, din municipiul Petroșani. În urma verificărilor în bazele de date, poliţiştii au stabilit faptul că autoturismul respectiv era radiat din circulație.

La data de 16.07.2020, în jurul orei 18:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Deva au depistat în trafic un bărbat în vârstă de 71 de ani, din municipiul Deva, care conducea un autoturism pe strada Calea Zarandului, din Deva. În urma verificărilor în bazele de date, poliţiştii au stabilit că bărbatul figurează având dreptul de a conducere autovehicule anulat.

La data de 17.07.2015, în jurul orei 04:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ilia au oprit în trafic, pe raza localității Lăpugiu de Jos, un bărbat de 33 de ani, care conducea un autoturism şi care a refuzat efectuarea unui alcooltest. Bărbatul a fost transportat la o unitate medicală, unde, însă a refuzat să îi fie prelevate probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

La data de 19.07.2020, în jurul orei 19:50, Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată despre faptul că, în satul Romoșel, în fața unui imobil, a avut loc un accident rutier soldat cu o victimă.Poliţiştii Biroului Rutier Orăștie, în urma cercetărilor, au stabilit că un bărbat în vârstă de 44 de ani, din orașul Geoagiu, în timp ce conducea un moped pe raza satului Romoșel, a pierdut controlul asupra mopedului și s-a răsturnat pe carosabil. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea ușoară a bărbatului, care a fost transportat la o unitate medicală, pentru acordarea de îngrijiri de specialitate. În urma verificărilor în bazele de date, poliţiştii au stabilită că cel în cauză nu posedă permis de conducere.

„În toate cazurile prezentate, poliţiştii au întocmit dosare de cercetare penală”. (…) Facem precizarea că, în cazurile prezentate, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, a informat IPJ Hunedoara.

Imagine de arhivă


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *