Ziua de 1 Decembrie a fost marcată de autoritățile locale din Timișoara printr-o ceremonie cu centrul de greutate în fața Palatului Administrativ.
Evenimentul a debutat cu intonarea Imnului Național al României, urmat de ceremonialul religios și susținerea de alocuțiuni de către oficialitățile publice locale și județene.
A urmat partea cea mai așteptată de sutele de timișoreni aflate de o parte și de cealaltă a Bulevardului Revoluției: parada militară.
Au defilat detașamentul de onoare și tehnica militară aflată în dotarea acestora, constituit din militarii Brigăzii 18 Cercetare Supraveghere ,,Decebal”, ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiș, ai Grupării Mobile de Jandarmi Timișoara, ai Inspectoratului Județean de Poliție Timiș, ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș, ai Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, ai Penitenciarului Timișoara și Poliției Locale Timișoara.
Muzica militară a Brigăzii 18 Cercetare Supraveghere „Decebal”, dirijată de căpitan Fănel Constantin, va a încheiat defilarea prezentând onorul. Trei elicoptere IAR-330 PUMA, aparținând Escadrilei de Elicoptere Timișoara din cadrul Bazei 71 Aeriene Câmpia Turzii, au survolat Bulevardul Revoluției.
Am vazut pe internet defilarea de 1Decembrie Ziua Nationala a Rominiei la Bucuresti
si mi-au dat lacrimile cind s-a cintat Imnul Desteatate Romine! de Andrei Muresanu.
Prin ani 50 la noi in comuna au fost cazuri ca la Birtul de linga noi (o casa ne-a despatit)mai cintau fiind calzi Desteaptate Romine! dar la citeva zile erau arestati,ca copil mic asta mi-a ramas in memorie auzind pe cei batrini seara la jivan(povesti si
amintiri ).