Palatul Apelor de la Timişoara a făcut valuri până la Bucureşti

palatul apelor1

Nici nu se putea intra pe uşă, astăzi, la prânz, la noul sediu al Administraţiei Bazinale de Apă Banat (ABAB) din Piaţa Maria. O mulţime de personalităţi locale şi naţionale au ţinut să asiste la inaugurarea acestei construcţii, a cărei reamenajare a necesitat eforturi îndelungi, atât ca timp, cât şi ca energii materiale şi umane.

Lui Titu Bojin, directorul ABAB Timiş, i-au trebuit minute bune ca să parcurgă lista invitaţiloor, cărora le-a mulţumit pentru prezenţă.

Preşedinţi de consilii judeţene, primari de municipii, parlamentari, directori de instituţii deconcentrate, dar şi o delegaţie din Serbia, au luat parte la măreţul eveniment, la care a participat chiar şi ministrul apelor şi pădurilor, Ioan Deneş.

CITEŞTE ŞI: Accident mortal la Timișoara

Acesta a declarat că a ţinut să vadă la faţa locului cum se derulează investiţiile ministerului, atrăgând atenţia că aceasta va trebui să fie în folosul cetăţeanului:
palatul apelor
„Este o clădire administrativă, dar ea este mai întâi de toate una a cetăţenilor din această parte a ţării.

Nici un birou din clădire nu are voie să stea închis, iar cetăţenii să poată primi lămuriri, îndrumări, clarificări.

Asta trebuie să facă angajaţii din administraţia apelor, să fie în folosul cetăţenilor care aparţin de acest bazin de apă. Această clădire ne trimite la istorie, la istoria Timişoarei, care ne copleşeşte şi ne arată cât de efemeri suntem. Asta contează în cele din urmă, ceea ce realizăm , nu ceea ce spunem.

Vă doresc să folosiţi cu eficienţă această clădire” a spus ministrul Deneş. Inaugurarea a început cu o slujbă religioasă, la care a fost prezent şi IPS Ioan Selejan, mitropolitul Banatului, urmată de un spectacol de dansuri folclorice.

CITEŞTE ŞI: Imagini video de la accidentul în care au fost implicați 17 elevi

S-a continuat cu o horă a unirii, în care s-au prins oficialităţi locale şi naţionale.

Clădirea a fost construită în anul 1902, în 1910 mai ridicându-se un etaj.

Reabilitarea clădirii a început în anii 2000, odată cu investiţia „Ecologizare canal Bega pe sector Timişoara-frontieră Serbia”. Pe actualul amplasamanet se afla o construcţie care nu mai corespundea standardelor actuale impuse de legislaţia în vigoare.

Palatul Apelor an fost preluat de la Regionala CFR, într-o stare avansată de degradare.Clădirea are o formă poligonală, cu un front stradal principal de aproape 17 metri.

În prezent, imobilul dispune de subsol, parter şi două etaje, fiind suspus unor ample lucrări de arhitectură.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Palatul Apelor de la Timişoara a făcut valuri până la Bucureşti

  1. Silviule de la cine a fost preluat palatul Apelor de la Regionala CFR?! Asa ceva nu a existat la Timisoara! Timp de ‘numai’ 40 de ani pe fatada cladirii, langa intrare se putea vedea Regionala Cai Ferate Timisoara.
    Sa nu confundam Prefectura cu primaria! CFR reprezinta intreaga structura la nivel de tara iar cele 8 regionale sunt Regionala C.F. Bucuresti, R.C.F. Timisoara, R.C.F. Cluj……
    Retine Silviule CFR=retea cale ferata din Romania iar RCF Timisoara doar pe zona judetelor TM, AR, CS si partial din MH, GJ, BH, HD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *