Orașul-fantomă cu peste 700 de castele din centrul Turciei. De ce a fost abandonată așezarea de 200 de milioane de dolari

Un bizar oraș-fantomă format din castele în stil Disneyland a fost construit în Turcia, dar a fost abandonat. Burj Al Babas, situat lângă Mudurnu și la 200 de kilometri de Istanbul, în centrul țării, a fost proiectat ca o așezare de lux cu 732 de vile cu trei etaje, care au costat 200 de milioane de dolari.

Toate proprietățile au fost proiectate într-un stil distinctiv, cu turele gotice, balcoane ample și ferestre mari. Dezvoltatorii Sarot Group, care se află în spatele proiectului, sperau că turiștii bogați din Golf se vor bate pentru ele și le vor achiziționa pe post de case de vacanță.

Pe lângă casele neobișnuite, Grupul Sarot a dorit, de asemenea, să construiască un complex cu un cinematograf, un centru comercial, un centru de sănătate, facilități sportive și diverse alte facilități.

Construcția a început în 2014, iar casele de lux au fost listate la prețuri cuprinse între 370.000 și 530.000 dolari, iar la început aproximativ jumătate din proprietăți au fost vândute în avans. De fapt, au fost încheiate contractele de vânzare-cumpărare, banii urmând să fie încasați eșalonat.

Echipa din spatele proiectului a declarat inițial că acesta va fi finalizat în aproximativ patru ani.

Dar până în 2018 vânzările au început să scadă, iar dezvoltatorii din spatele complexului au intrat în faliment înainte ca acesta să fie finalizat, ceea ce înseamnă că aproximativ 530 de case parțial construite sunt acum abandonate.

În 2018, Mehmet Emin Yerdelen, președintele Sarot Group, a declarat că proiectul s-a prăbușit din cauza oamenilor care nu au mai plătit casele cumpărate. El a mai spus că a înregistrat plăți restante de aproximativ 7,5 milioane de dolari și instanța a decis falimentul. „Vom face apel la hotărâre”, a spus el.

Atunci, el era încrezător că va continua proiectul „în 4-5 luni”, dar lucrurile nu au mers așa cum s-a așteptat.

Între timp, ciudatul oraș abandonat a devenit o atracție în sine, fiind vizitat de numeroși turiști care vor să-l vadă. Burj Al Babas la 200 de kilometri est de metropola Istanbul.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

0 Comments

No Comment.