Oraşul din România ce a reuşit să obţină sute de milioane de euro din fonduri europene. Care este secretul succesului?

Oradea

Cu 194 de milioane de euro finanţări nerambursabile, acest oraş se plasează în fruntea listei în topul localităţilor care au atras fonduri europene anul trecut, informează BusinessMagazin.

Mai mult, de-a lungul ultimilor cinci ani zeci de investiţii au bombardat oraşul. Trei parcuri industriale cu investiţii de 200 de milioane de euro au creat mii de noi locuri de muncă în IT, automotive, farma, industrie. Peste 60 de companii sunt găzduite în cele două parcuri industriale, iar managerii de la stat au mizat pe strategia facilităţilor fiscale şi a colaborării strânse cu investitorii, deopotrivă străini şi locali. Zeci de milioane de euro au fost investiţi şi în turism, iar oraşul mizează pe o creştere de peste 10% a numărului de turişti anul acesta. Treaba managerilor, de la stat şi de la privat, nu este nici pe departe terminată, iar dezvoltarea accelerată a oraşului nu are doar plusuri, ci şi minusuri care trebuie gestionate, informează BusinessMagazin.

Mai multe deplasări la Oradea, în mai puţin de doi ani, mi-au dat ocazia să observ că în oraş se construieşte, se cheltuiesc mulţi bani pe investiţii, iar pe străzi sunt turişti care discută în limbi străine. Intrigat, am început să caut informaţii şi am aflat câteva lucruri surprinzătoare. De pildă că una dintre cele mai noi „vedete“ din oraş, un aquaparc, deţine recordul, în România, ca valoare a investiţiei în domeniu (20 de milioane de euro), că oraşul are trei parcuri industriale care au atras investiţii de 200 de milioane de euro în ultimii cinci ani şi 5.000 de oameni lucrează în cele trei zone. Iar planurile autorităţilor şi ale companiilor deopotrivă sunt la fel de mari. Oradea, un oraş a cărui istorie începe acum mai bine de 900 de ani, pare să-şi reia rolul de „poartă către vestul Europei“. Motorul economiei bihorene, capitala Art Nouveau sau oraşul cu cei mai mulţi bani europeni atraşi – toate aceste afirmaţii caracterizează oraşul situat la câteva minute de graniţa cu Ungaria. Încă din 2011, pe vremea când cele mai multe companii marşau pe tactica mai sigură a expectativei, la Oradea lucrurile au stat tocmai pe dos, iar oraşul a atras zeci de noi investiţii.

Primăria Oradea a obţinut anul trecut finanţări nerambursabile de 194 milioane de lei, adică aproape 24% din veniturile totale de 805 milioane lei; din punctul de vedere al fondurilor europene, dacă media naţională de absorbţie este de 74%, Oradea a reuşit să atragă 95% din fondurile disponibile, ocupând astfel un loc fruntaş în acest clasament al eficienţei.

La nivel de judeţe, administraţiile locale care au încasat cele mai mari sume de la UE sunt Bihor (362 milioane lei), Hunedoara (279 milioane lei), Prahova (278 milioane lei), Dolj (258 milioane lei) şi Constanţa (255 milioane lei). Neamţ (46 milioane lei), Bucureşti (32 milioane lei) şi Ialomiţa (27 milioane lei) sunt judeţele care au atras cele mai mici sume de la Uniunea Europeană. La nivel de primării ale reşedinţelor de judeţ, cele mai mari sume s-au încasat în Oradea, Ploieşti şi Iaşi.

Citeşte continuarea pe BusinessMagazin.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *