Oraşul Buziaş împlineşte 60 de ani

imagine buzias

Buziaşul trăieşte un important moment aniversar. Se împlinesc 60 de ani de când localitatea a fost declarată oraş şi 695 de atestare documentară.

„Este o vârstă frumoasă, care ne face mândri şi de aceea ne-am gândit să o marcăm cum se cuvine”, a declarat primarul Sorin Munteanu.

Astfel, în 1 Decembrie, de Ziua Naţională a României, va fi sărbătorit şi Buziaşul. Manifestările vor debuta cu depuneri de coroane la Monumentul Eroilor de la Biserica Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, după care va urma un spectacol la casa de cultură, susţinut de brigada fetelor militare de la liceu, dar şi de ansamblul Izvoraşul al Casei de cultură Buziaş.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *