
Liberalul orădean Laurenţiu Ţenţ a fost numit preşedinte al Casei Naţionale de Pensii, după ce Ioan Petru Căprariu a fost revocat din această funcţie, anunţă G4media.ro.
Așa cum BIHOREANUL a mai scris, despre această numire se vorbea de mai multe săptămâni, însă decizia efectivă, semnată de premierul Ludovic Orban, a fost publicată abia luni în Monitorul Oficial, pentru un mandat de 5 ani.
Printr-o altă decizie, publicată tot luni, fostul şef al Casei Naţionale de Pensii, Ioan Petru Căprariu, a fost revocat atât din funcţia de preşedinte al CNPP, cu rang de secretar de stat, dar şi din cea de preşedinte al Consiliului de Administraţie.
Căprariu, care intrase în concediu medical în ultimele săptămâni, fusese numit în funcţie în luna aprilie, de fostul premier Viorica Dăncilă. Premierul Orban anunţase public că îl va înlocui din funcţie şi că vrea modernizarea instituţiei, care este „complet neadaptată secolului XXI”.
sursa foto: G4media.ro