Opt TIR-uri încărcate cu 130 de tone de deșeuri fără acte, oprite și întoarse din drum la vama Nădlac II

deseuri 6

Poliţiştii de frontieră arădeni, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Arad, nu au permis intrarea în ţară a opt mijloace de transport încărcate cu peste 130.000 de kilograme de deșeuri, constând în haine şi mobilier second hand, pentru care șoferii nu au putut prezenta documentele prevăzute de lege necesare transferului unor astfel de materiale, arată un comunicat al instituției.

CITEȘTE ȘI: Insigne „Special Police”, cătuşe şi mănuşi din latex. Trei escroci din Timişoara simulau percheziţii şi jefuiau oameni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a opt automarfare, conduse de cetăţeni români. Aceștia transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, haine second hand şi mobilier de la diferite societăți comerciale din Cehia, Germania și Austria pentru firme din România.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin reprezentanţilor Comisariatului General București din cadrul Gărzii Naționale de Mediu.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau încărcate cu haine second hand și mobilier intr-o stare avansata de degradare, fiind de fapt deşeuri, pentru care șoferii nu au prezentat documentația necesară prevăzută de lege. În total, în cele șapte vehicule erau transportate 130.588 de kilograme de deşeuri.

În toate cazurile, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a mărfurilor transportate.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Opt TIR-uri încărcate cu 130 de tone de deșeuri fără acte, oprite și întoarse din drum la vama Nădlac II

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *