Opt cubanezi doreau să ajungă în Spania. Au fost opriți la frontiera României cu Serbia

politia de frontiera 2

În data de 25.12.2018, în jurul orei 08.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga, judeţul Timiş, au declanșat o acțiune pe linia combaterii migrației ilegale în urma căreia au depistat, în apropierea localității de frontieră Teremia Mare, opt persoane care nu vorbeau limba română și nu își justificau prezența în zonă.
Imediat, poliţiştii de frontieră i-au condus pe cei în cauză la sediul poliţiei de frontieră pentru cercetări, unde s-a stabilit că sunt cetățeni din Cuba, cinci bărbați și trei femei, cu vârste cuprinse între 21 și 42 de ani.

Persoanele în cauză au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România, pe jos, pe la „frontiera verde”, întrucât intenţionau să ajungă în Spania.

Totodată, aceştia au mai precizat că din Belgrad până la frontiera cu România s-au deplasat cu diferite mijloace de transport în comun.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „trecere frauduloasă a frontierei de stat”, iar cele opt persoane au fost preluate de autorităţile sârbe, în baza acordului de readmisie, în vederea continuării cercetărilor.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *