Omenia nu cunoaște granițe! Viața unui copilaș din Serbia, salvată de ajutorul medical oferit de la Timișoara

Omenia nu cunoaște granițe! Viața unui copilaș din Serbia, salvată de ajutorul medical oferit de la Timișoara

Omenia nu cunoaște granițe! Viața unui copilaș din Serbia, salvată de ajutorul medical oferit de la Timișoara

Lupta pentru a salva o viață, ajutorul medical pe care poți să îl oferi unui bolnav nu trebuie să depindă de granițe.

Și asta s-a văzut cel mai bine în aceste zile, când medicii și farmaciștii de la Spitalul Victor Babeș din Timișoara, dar și pompierii de la ISU Timiș și-au dat mâna pentru a salva viața unui copilaș din Serbia.

CITEȘTE ȘI: Ultima modă în Timișoara: să alergi după poliție ca să te amendeze!

Băiețelul, ajuns la Spitalul din Belgrad, a fost diagnosticat cu botulism. Pentru că autoritățile medicale din Șerbia nu au găsit în țara vecină ser antibotulinic, au cerut de urgență, prin Ministerul Sănătății, ajutor internațional.

În cazul unei asemenea afecțiuni orice oră contează, iar mesajul a ajuns și la Spitalul Victor Babeș.

Medicii și farmaciștii s-au mobilizat rapid și, în scurt timp de la primirea solicitării de ajutor, un flacon de ser antibotulinic a fost trimis, cu un echipaj ISU, spre granița romano-sârbă.

Substanța a fost păstrată la temperatura scăzută pe tot parcursul drumului, conform procedurilor.

La Punctul de Trecere a Frontierei Moravița, serul antibotulinic a fost predat medicului din Belgrad care a făcut solicitarea și care a venit special în vamă, însoțit de tatăl copilașului, să preia coletul cu substanța a cărei administrare va salva viața micuțului.

Astfel, în câteva ore, serul antibotulinic a ajuns la spitalul din Belgrad și a fost inoculat copilașului pentru a neutraliza toxina ce îi punea viață în pericol.

Foto: Facebook Spitalul Victor Babes Timisoara


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *