Oferte complete pentru nunţi, la Târgul pentru Mirese

La Centrul Regional de Afaceri Timişoara (CRAFT) s-a deschis, ieri, Târgul pentru Mirese, un eveniment care oferă publicului interesat toate produsele şi serviciile necesare pentru nunţi.
Manifestarea reuneşte aproape 150 de furnizori, inclusiv companii cu capital străin specializate în organizarea de evenimente sau oferind produse pentru asemenea activităţi.

Dincolo de ofertele convenţionale care privesc organizarea cununiilor, mirii au, în cadrul târgului de la CRAFT, opțiunea de a accesa o platformă online unde își pot încărca invitația digitală spre a o trimite automat cu confirmare către prietenii și cunoștințele aflate deja într-o bază de date. Această platformă îi ajută să amplaseze invitații la masă după diverse scheme și propuneri de amenajare.

De asemenea, invitații care accesează link-ul nunții vor fi direcționați prin Google Map pe harta evenimentului, incluzând traseele de la nași la mireasă, respectiv de la biserică la sala de petrecere, unde li se va indica amplasarea și numărul mesei.

Astăzi, Târgul pentru Mirese poate fi vizitat între orele 10 şi 20, iar mâine, între 10 şi 18.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns