O ţară în care timişenii petrec vacanţe de vis începe să impună restricţii

O ţară în care timişenii petrec vacanţe de vis începe să impună restricţii

La o lună după ce s-a declarat liber de coronavirus, Muntenegru, una dintre ţările preferate de timişeni pentru petrecerea vacanţelor de vară, a reintrodus restricții, inclusiv interzicerea evenimentelor sportive și a manifestațiilor politice, pentru a încerca să limiteze creșterea numărului de cazuri, transmite Reuters.

Serbia, țară vecină cu Muntenegru, dar mult mai mare, a spus vineri că unele spitale generaliste vor fi dedicate din nou tratării Covid-19 după avansul brusc al bilanțului infecțiilor.

De asemenea, Croatia a anunțat miercuri că va reintroduce carantina de 14 zile pentru vizitatorii din alte patru țări balcanice, inclusiv Serbia.

Muntenegru, o mică țară de la Adriatică, cu o populație de doar 620.000 de locuitori, ce se bazează masiv pe turism, se declarase liberă de coronavirus, dar a raportat 100 de cazuri în ultimele 10 zile, totalul ajungând la 424, cu 9 decese.

Autoritățile au interzis credincioșilor să se adune lângă lăcașurile de cult, deși slujbele în interiorul bisericilor au rămas permise. De asemenea, la înmormântări au voie doar membrii familiei.

În plus, în două municipalități din nordul Muntenegru, cele mai lovite de coronavirus, a fost introdusă o interdicție de circulație în intervalul 18.00 – 05.00, potrivit HotNews.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *