O șoferiță băută s-a răsturnat după ce a lovit un alt autoturism, iar un șofer în vârstă de 78 de ani a intrat într-un tir
O femeie, de 48 de ani, a condus un autoturism pe DN 59 A dinspre Săcălaz spre Timișoara, iar la un moment dat a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o altă femeie, în vârstă de 37 de ani, ulterior cel dintâi autovehicul răsturnându-se în afara părții carosabile.
În urma impactului, conducătoarea auto de 48 de ani a fost rănită și transportată la spital. De asemenea, aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, a transmis IPJ Timiș.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.
* * * * * *
Un bărbat, în vârstă de 78 de ani, a condus un autoturism pe DN 6 în localitatea Chizătău, iar lau un moment dat a efectuat virajul la stânga către localitatea Crivobara, moment în care a intrat în coliziune cu un tir care circula regulamentar dinspre Lugoj spre Timișoara.
În urma impactului, conducătorul autoturismului a fost rănit și transportat spital.
Polițiștii au întocmit un dosar sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
CITEȘTE ȘI: Atenție la țepele de Black Friday. Cum pot fi recunoscute magazinele false
Sursa foto: Info Trafic Timișoara