O primărie timişeană este încă datoare locuitorilor din noile zone de case cu realizarea infrastructurii urbane

sanmihaiu roman 7

Administrația publică a unei comune timişene este încă datoare locuitorilor din noile perimetre de locuințe cu realizarea infrastructurii urbane. Primarii vin și pleacă, iar aceste zone suferă.

Actuala echipă de edili, mai tânără și mai determinată să rezolve aceste întârzieri moștenite la preluarea mandatului, se arată optimistă.

Astfel, primarul Viorel Mărcuți vorbește despre proiectul tehnic pentru investiția la rețeaua de electricitate din noile cartiere din Utvin și de faptul că în aria rezidențială de lângă terenul de fotbal ar urma să fie montați 50 de stâlpi pentru curent.

O situație similară, adică lipsa unor utilități se regăsește și la Sânmihaiu Român. Acesta este motivul pentru care cel ce se plimbă câteodată pe Strada Facebook de pe internet poate vedea mereu câte 20-30 de postări de nemulțumire și nerăbdare ale unor locuitori ai comunei care au edificat locuințe noi și care n-au condiții edilitare pe măsura efortului lor investițional și a pretențiilor civilizației de astăzi.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *