O pleșcaviță cu damf toxic pentru pofta lui Nicolae Robu

pleskavita banateana

Firma ”Agil” face parte din clientela primarului Nicolae Robu. Afacerile dezvoltate de cârnățarii de la ”Agil” sunt încurajate prin toate mijloacele de către actualul primar, devenit brusc un împătimit al salamurilor și al caltaboșilor.

Așa se face că ”Agil” este tolerată cu chioșcuri prin mai toate zonele Timișoarei, încât s-a ajuns ca urbea de pe Bega să poată concura cu succes la titlul de capitală culturală a mezelurilor vândute în stradă.

Nu contează că nu se respectă nici o normă de igienă, că centrul Timișoarei miroase de pleșcaviță sau că multe dintre chioșcuri sunt amplasate lângă artere intens circulate.

Culmea nesimțirii este că, așa cum se vede și din imagine, unul dintre chioșcuri este situat chiar lângă tonetele de gunoi ale unui cămin studențesc, într-o sfidare absolută față de orice normă de igienă și de bun-simț.

Pentru unii, mult mai important este ca ”Agil” să vândă bine, să facă profit frumos, pentru ca să aibă de unde arunca și câțiva bănuți clubului de fotbal ACS Poli Timișoara, iar Nicolae Robu să-și aroge merite pentru susținerea sportului.

Explicația e simplă: ”Agil” dă bani pentru fotbal, Robu câștigă în plan electoral, iar, în contrapartidă, firma de mezeluri e tolerată în tot orașul. În curând, este de așteptat ca lângă fiecare palmier adus de Robu să apară și un chioșc cu pleșcaviță, pentru a satisface poftele primarului.

Și mai trist e că toate astea se întâmplă în timp ce chioșcurile de presă nu mai sunt acceptate într-o Timișoară devenită raiul cârnățarilor.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “O pleșcaviță cu damf toxic pentru pofta lui Nicolae Robu

  1. Iata ce spune OUG 195/2002 ( Codul Rutier )

    Art. 5 alin (4)
    Se interzic amplasarea construcţiilor de orice fel şi practicarea actelor de comerţ pe trotuar sau pe acostament, în parcările amenajate sau pe partea carosabilă, în condiţiile în care aceste construcţii ar afecta siguranţa circulaţiei pietonilor şi vehiculelor.
    Art. 5 alin (5)
    În perimetrul staţiilor mijloacelor de transport public de persoane pot fi amenajate doar spaţii:
    a) de aşteptare pentru călători;
    b) pentru comercializarea legitimaţiilor de călătorie.

    Concluzia ? …..

  2. Autorul acestui articol se pare ca NU cunoaste limba romana din moment ce confunda toneta de gunoi cu tomberonul, pubela sau ghena de gunoi! Dl Silviu toneta reprezinta un chiosc, taraba sau ghereta pentru comert stradal in care se vand dulciuri, racoritoare sau presa! ATENTIE LA CUVINTE ca iesealtceva decat ne-am propus sa inteleaga cititorii…..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *