O nouă premieră la Opera Naţională Română din Timişoara

O nouă premieră la Opera Naţională Română din Timişoara

Opera Națională Română din Timișoara pregătește în această perioadă o nouă premieră de balet, programată pentru data de duminică, 21 aprilie 2024, ora 18, coregrafia și regia fiind semnate de Ovidiu Matei Iancu.

Bodies & Emotions este un spectacol de balet care explorează conexiunea profundă între corp și emoție prin intermediul mișcării și expresiei artistice. Extrasele din muzica de film vor fi magnetul pentru publicul tânăr și nu numai, explorând temele variate din recentele producții de succes Game of ThronesMatrixInterstellarDivergentThe Hours, precum dragostea, suferința, bucuria sau frica.

Bodies & Emotions este un balet în limbaj neoclasic, fenomenul estetic urmând cronologic titlului Creațiunile lui Prometeu, singurul balet al lui Ludwig van Beethoven. De altfel, premiera de balet din 21 aprilie 2024 va fi precedată de baletul Creațiunile lui Prometeu.

CITEŞTE ŞI: „Proiecţie 02” deschide noul sezon expoziţional la Kunsthalle Bega

Repertoriul de balet al Operei Naționale Române din Timișoara s-a îmbogățit în ultimele stagiuni cu titluri precum La Bayadère, Creațiunile lui Prometeu, Giselle. Strategia repertorială se dezvoltă în continuare înspre marile titluri ale genului, Lacul Lebedelor și Spărgătorul de nuci.

Mai multe detalii și bilete disponibile online bit.ly/3VKpGEv sau la Agenția de bilete.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *