
O nouă medalie pentru CSU Politehnica Timișoara la Campionatul Național de Floretă
A patra zi, a patra medalie pentru sportivii de la CSU Politehnica Timișoara la Campionatul Național de Floretă pentru seniori. Alb-violeții au încheiat pe locul al treilea în proba pe echipe la masculin.
Clubul din orașul de pe Bega a aliniat la start două garnituri. Prima dintre ele, alcătuită din Benjamin Bodo, Felix Dogariu și Nikitas Gherman, a cucerit medalia de bronz. Primul duel a fost cu CSM Cluj-Napoca: 45-25. A urmat semifinala cu CSA Steaua București, decisă la două tușe: 45-43 în favoarea „militarilor”.
Competiția a fost câștigată detașat de prima echipă a clubului Rapid București, 45-26 în finala cu rivala roș-albastră.
Cealaltă echipă de la CSU Politehnica Timișoara, formată din Artiom Cecet, Mihea Robănescu și Eugeniu Vadaniuc, a trecut în șaisprezecimi de Rapid 2, iar apoi a fost eliminată de finalista CSA Steaua cu scorul de 45-32.
Este a patra medalie pe care CSU Politehnica Timișoara o câștigă la Campionatul Național de floretă pentru seniori, care a avut loc în sala „Ana Pascu” din capitală. Dumitrița Josan a câștigat bronzul la individual, după care a urmat clasarea tot pe poziția a treia a echipei feminine și argintul lui Felix Dogariu. Acesta din urmă este cel mai bine cotat floretist român, cu evoluții remarcabile și pe plan internațional, atât la individual, cât și cu echipa.