O mână de ajutor pentru un timişorean aflat în mare suferinţă

Blagoev Dragan

Blagoev Dragan este medic veterinar în Timişoara, are 38 de ani, o familie aşa cum a visat, un fiu de şapte ani de care este mândru şi până în prezent a avut parte de o viaţă frumoasă.

În anul 2014 a fost diagnosticat cu cancer, o tumoare malignă pe vezica urinară, motiv pentru care a fost operat. După o perioadă în care s-a simţit bine, timişoreanul a mai primit o veste care a venit ca un trăsnet.

Anul trecut au apărut mai multe metastaze pe coloana vertebrală, iar din acest motiv specialiştii au recomandat o procedură de diagnostic care nu se poate face în România, ci numai în Austria, la Viena. Aceasta costă 2.000 de euro, la care se adaugă şi cheluielile de drum, cazarea, ceea ce ar însemna că timişoreanul are nevoie de 3.500 de euro.

Pentru că familia nu dispune de aceşti bani, aceasta apelează la oamenii cu suflet din Timişoara să-i întindă o mână de ajutor.

„Nu am crezut că se va întoarce boala, dar dacă Dumnezeu mi-a dat, înseamnă că pot să duc, pentru că el dă atât cât poţi să duci. Mulţumesc pentru ajutor. Orice fel de ajutor este binevenit. Să fiţi binecuvântați!”, a scris Blagoev Dragan pe Facebook.

Banii necesari pentru ca timişoreanul să ajungă în Austria trebuie strânşi până în data de 15 ianuarie. Donaţii se pot face în contul RO48UGBI0000582002397RON, deschis la Garanti Bank.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “O mână de ajutor pentru un timişorean aflat în mare suferinţă

  1. Nu înțeleg de ce scintigrafia mibg costa 2000 de euro în Austria, când în Franța , la liber , deci fără vreo acoperire de vreo asigurare , costa 300 euro.In alta ordine de idei , feocromocitomul și para gangliomul se refac, reapar când nu te aștepți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *