O localitate timişeană cu vocație… zootehnică

ciacova 5

Orașul timișean Ciacova nu a găsit o cale de dezvoltare industrială ca Deta, Sânnicolau Mare sau Jimbolia, fiind ocolit de investitorii care să fi creat un număr mare de locuri de muncă și să-l fi transformat într-un polarizant local din acest punct de vedere.

Ținând cont că a încercat să redevină comună, ceea ce relatăm în continuare are legătură cu spațiul rural din care nu s-a putut desprinde această entitate teritorială, promovată la un rang superior. Dacă nu dispune industrie, în schimb, orașul are… zootehnie.

De altfel, Ciacova este un perimetru urban mioritic, în care încap peste 30.000 de oi. De asemenea, și la capitolul de creștere a vacilor stă foarte bine.

Doar în satul aparținător Obad există peste 700 de vaci, aici cei cinci fermieri care dețin fiecare de la 80 până la 100 de capete contribuie în mod semnificativ la revigorarea acestui sector de creștere a animalelor, cu toate că în cele mai multe localități timișene efectivul de bovine s-a diminuat dramatic după 1990.

În total, pe raza orașului rural există circa 1.000 de vaci. Împreună cu Ghiladul, Ciacova ocupă primul loc pe județ la mărimea circumscripției sanitar-veterinare, prin prisma numărului de animale avute în grijă, respectiv peste 40.000 de oi și peste o mie de vaci. Când actualul ministru al agriculturii, Petru Daea, propunea înlocuirea frunzei ca brand de țară cu imaginea unei oi, știa el ce știa, nu credeți?…

Așa că dacă turmele de mioare se mai întâmplă să pască pe lângă hipermarket-uri ori chiar pe… asfaltul unor străzi din oraș, trebuie să avem înțelegere, pentru că și o asemenea direcție de dezvoltare poate fi o opțiune viabilă, mai ales când alte alternative nu prea există în multe zone ale țării.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *