O localitate din Timiş îşi schimbă faţa: modernizări de drumuri şi alei, parcări noi şi plantări de arbori

lugoj 2

În această perioadă sunt în curs de desfășurare o serie de lucrări de investiții într-o localitate din Timiş. Este vorba despre municipiul Lugoj, unde proiectul de sistematizare urbanistică cu amenajarea unor locuri de parcare în zona blocurilor nr. 2 – 8 din cartierul Cotu Mic, din apropierea troiței, se află în fază foarte avansată de execuție.

Au fost montate rigolele, aleile sunt dalate, au fost amenajate locurile de recreere și a fost deja turnat primul strat de asfalt, urmând să fie turnat stratul de uzură. În perioada următoare se vor planta arborii ornamentali și gazonul.

Continuă lucrările la rigole și accese pentru cetățeni pe primul tronson (asfaltat în ultima parte a anului trecut) al drumului Tapia-Armădia. De asemenea, au început și lucrările de sistematizare în cartierul Timișoarei 110 unde în prezent se montează bordurile și se pregătește carosabilul pentru asfaltare.

Totodată, în cursul săptămânii viitoare demarează lucrările la un alt important proiect de infrastructură din municipiu. Este vorba de amenajarea Oborului, proiect care se va desfășura pe parcursul următoarelor patru luni și care va schimba complet fața acestui loc, astfel încât să ofere condiții civilizate desfășurării activității de comerț, dar și locuri de parcare.

În perioada 23 mai – 5 septembrie, activitățile din Piața Obor se vor muta provizoriu pe strada Traian Vuia, pe terenul de sport și de antrenament de la fostul centru hipic. Locația beneficiază de instalație de apă și toalete ecologice. Parcarea autoturismelor se va face pe strada Traian Vuia, pe partea dreaptă, pe terenul situat vizavi de fostul centru hipic. Programul de reabilitare a trotuarelor prin dalare a început și în prezent se execută lucrări pe Splaiul Morilor.

De asemenea, în perioada următoare vor demara și lucrările de asfaltare a unor trotuare din municipiu, prima stradă pe care se va interveni fiind strada Tapiei, iar în cursul săptămânii viitoare vor începe lucrările de reparații prin plombare a străzilor.

Totodată, începând cu strada Buziașului vor fi executate reparații prin plombare pe o suprafață de 9.000 metri pătraţi pe străzi de pe întreg teritoriul orașului.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *