
O grădiniţă din Timiş va fi modernizată cu 11,3 milioane de lei.
Aleșii locali ai orașului timișean Gătaia au aprobat, în cea mai recentă ședință de plen a consiliului orășenesc, demararea unei noi investiții social-educative.
Este vorba despre reabilitarea și înzestrarea grădiniței cu program prelungit din centrul administrativ, obiectiv pentru care au fost avizate documentația și indicatorii tehnico-economici aferenți.
Valoarea totală a acestei investiții se ridică la 11,3 milioane de lei (inclusiv TVA), din care 6,7 milioane sunt alocați activității de construcții-montaj.
După modernizare, edificiul va putea găzdui simultan 80 de preșcolari, în condiții de confort și siguranță mult sporite.
Investiția trebuie finalizată în 24 de luni de la începerea lucrărilor efective.
CITEŞTE ŞI: Cinci comune din Timiș vor forma un consorțiu administrativ
Imagine cu rol ilustrativ / Gătaia


