O femeie din Timiș a suferit un accident vascular cerebral în timp ce lucra în grădină

urgente 3

O femeie în vârstă de 65 de ani din județul Timiș a ajuns la Spitalul Județean Timișoara după ce a suferit un accident vascular cerebral pe când lucra în grădina casei sale.

”Până a fost găsită de cineva, aceasta a rămas căzută, în plin soare. Când a ajuns la noi, avea deja o temperatură de 40 de grade Celsius. Oamenii trebuie să fie foarte precauți în această perioadă”, a declarat Mihai Grecu, medic-șef la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul spitalului.

În contextul în care, conform prognozei meteorologice, valul de căldură se va intensifica, iar disconfortul termic va fi mai accentuat, indicele de temperatură-umezeală depășind local pragul critic de 80 de unități, medicii timișoreni revin cu recomandările privind prevenirea efectelor caniculei.

Astfel, se impune evitarea unor eforturi fizice susținute în perioada zilei în care sunt atinse valorile maxime, respectiv în intervalul orar 11-17. Activitatea în agricultură sau în construcții este recomandat să se desfășoare numai dimineața și seara.

Persoanele în vârstă sunt sfătuite să folosească mijloace de protecție (pălării, umbrele, ochelari) și să aibă întotdeauna la îndemână lichide. Se vor evita locurile aglomerate, neventilate, unde pot apărea decompensări ale afecțiunilor cardiovasculare în condiții de temperaturi ridicate.

Foto arhivă


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *