
O femeie în vârstă de 82 de ani din Timișoara a ars, la propriu, în casă.
Victima locuia într-un imobil din Calea Buziașului, care, din cauze încă necunoscute, a luat, ieri, foc.
Pompierii ajunși la fața locului au reușit lichidarea incendiului, propagat, conform spuselor lor, doar în perimetrul bucătăriei, acolo unde se afla și femeia.
După stingerea focului, a fost găsit cadavrul carbonizat al bătrânei, însă cauza decesului va fi stabilită de medicii de la IML.
În paralel, poliția a deschis o anchetă, potrivit procedurii care se aplică în asemenea cazuri.