O echipă de la Ministerul Sănătății a venit în control la DSP Timiș

O echipă de la Ministerul Sănătății a venit în control la DSP Timiș

O echipă de la Ministerul Sănătății a venit în control la DSP Timiș

Mai bine mai târziu decât niciodată… După un an și două luni de la primele sesizări primite de Ministerul Sănătății de la câțiva angajați ai Direcției de Sănătate Publică Timiș, care au reclamat atât stilul în care își exercită jurista Florentina Radu prerogativele de director interimar, cât și ilegalitățile comise de funcționara venită prin transfer de la o altă instituție publică (DGASPC Timiș) și instalată în fotoliul de șef peste noapte, luni, 30 octombrie, la sediul central al DSP Timiș a ajuns corpul de control al ministrului Alexandru Rafila.

Conform surselor noastre, pentru început, cei trei inspectori veniți în control au solicitat spre verificare documente referitoare la: patrimoniul DSPT, balanța bugetului, clienți, hotărârile judecătorești câștigate de salariați sau firme, recuperarea sumelor, rapoartele de audit ale structurilor DSP.

Dacă tot au ajuns la Timișoara, poate n-ar fi rău ca membrii corpului de control să ia la puricat și documentația aferentă concursurilor de angajare organizate de DSP Timiș prin încălcarea flagrantă a legii.

Pot apela, în acest sens, la arhiva site-ului ziarului nostru, unde vor găsi tot ce au nevoie, ba chiar și mai mult decât atât…


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

8 thoughts on “O echipă de la Ministerul Sănătății a venit în control la DSP Timiș

  1. Atââât! S-a produs minunea! După 1 an și 2 luni ????!!!! Au o viteză de reacție de invidiat! Și ne mai mirăm că „doamna” director și-a permis orice, ca pe moșia ei! Acuma mai rămâne de văzut, rezultatul!

  2. Raportul a fost facut de la București.
    Asta nu va fi schimbată, doar e pila lor. Ei au pus-o.
    Ce bine ar fi daca aleșii și numiții aștia (parlamentari, consilieri locali, primari, miniștrii, directori din aștia numiți) li s-ar stabili ca salariu /indemnizație minimul pe economie.
    La noi, din contră, aceștia au cele mai mari salarii și cumulează cele mai multe pensii.
    Nicăieri în Europa și în lume nu se întâmplă așa ceva.

  3. Pe ăștia nu i-a amenințat încă cu plîngere penală că au îndrăznit să o deranjeze, ca pe ăia de la audit, acum un an?! Tupeu de borfaș!

    1. ????? N-am înțeles nimic, Vader băiete dar probabil atâta poți! Dacă vrei putem intra în detalii legate de tergiversarea Institutului Oncologic dar eu zic că nu e cazul! Momentul tău nu e acum sau poate nu v-a fi niciodată, depinde…!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *