O dronă construită de doi timișeni a făcut senzație la o expoziție de profil, de la Londra

O dronă construită de doi timișeni a făcut senzație la o expoziție de profil, de la Londra

O dronă construită de doi timișeni a făcut senzație la o expoziție de profil, de la Londra.

Doi tineri din Lugoj au construit o dronă unicat, cu care au participat zilele trecute, la Londra, la una dintre cele mai mari expoziții de drone din lume. Drona fabricată de români s-a bucurat de mare succes și, cei doi, chiar și-au găsit posibili parteneri pentru producerea ei în mai multe exemplare.

Bogdan Gașpar și Ovidiu Codilă și-au investit toți banii, adică aproximativ 120 de mii de euro, în acest proiect și au testat deja prototipul dronei. Cei doi au pus bazele unei companii, StoolTechnologies, care, pe lângă activitatea de consultanță IT, pe care o desfășoară de peste cinci ani pentru Comisia Europeană, a dezvoltat în ultimii trei ani drone de mari dimensiuni.

CITEȘTE ȘI: Berlusconi revine oficial în Parlamentul italian. Politicianul de 86 de ani a obținut un loc în Senat și unul în Camera Deputaților pentru iubita sa de 32 de ani

Aparatul de zbor, construit de ei, poate să ridice 80 de kilograme de sarcina utilă, timp de o oră de zbor neîntrerupt. Sau 10 kilograme pentru trei ore de zbor. Caracteristicile inedite le-au adus invitația la una dintre cele mai mari expoziții de profil, desfășurată la Londra. “Expoziția a avut loc la Drone X Trade Show&Conference, un spațiu construit special pentru acest gen de evenimente, unde au participat expozanți-constructori de drone din toată lumea. Noi am fost în dublu rol. Am participat ca expozanți, dar am primit și 15 minute ca speaker, în care să ne spunem părerea despre acest domeniu. A fost foarte interesant și cum a fost primit discursul meu. Eu am vorbit despre modularitatea în producția de drone și am spus că putem continua să facem fiecare de capul lui lucrurile sau putem să standardizăm totul și chiar am făcut o paralelă cu mufa USB și cum a simplificat totul în calculatoare”, spune Bogdan Gașpar. Discuții pentru producția în masă

Drona produsă de cei doi tineri poate fi folosită în extrem de multe domenii, de la agricultură, până la domeniul militar. Reacțiile primite de la participanți au fost foarte bune și au deja discuții pentru un posibil parteneriat care ar putea duce la o producție în masă a aparatului de zbor.

“Am fost primiți foarte bine. Chiar au fost niște oameni cu foarte multă experiență, piloți de linie și piloți de drone, care au spus că drona pe care am adus-o noi a fost unul dintre cele mai interesante puncte din expoziție, ceea ce evident a făcut foarte mult pentru orgoliul nostru și ne-a validat că suntem pe drumul cel bun și că trebuie să continuăm. Am avut discuții peste tot, pe unde s-a putut, pentru un viitor partener. Pentru noi este foarte important să avem un investitor pentru a putea produce mai multe aparate și chiar suntem în discuții cu niște băieți din Africa de Sud, care sunt interesați să producă drona noastră ca să fie folosită în agricultură”, povestește Bogdan Gașpar.

Bogdan și Ovidiu au mai construit până acum și alte aparate de zbor, electrice sau pe benzină. Toate acestea sunt realizate complet de compania celor doi, fără investitori din afară, fără licență din străinătate, deci produse complet românești.

lugojeanul.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *