O comună aproape urbană

curtea 2

În cele trei sate ale comunei Curtea – reședința, Coșava și Homojdia – trăiesc 1.270 de persoane.

Principala caracteristică demografică este reducerea numărului de copii și creșterea efectivului de vârstnici.

Din punct de vedere al condițiilor de viață trebuie spus că unitatea teritorială asigură un nivel aproape urban.

CITEŞTE ŞI: Şoferul unui BMW şi-a distrus maşina lovind în spate o Dacia 1310, care nu are daune majore (Video)

Afirmația este susținută de faptul că toate cele trei sate au sisteme de alimentare cu apă și, de mai mulți ani, există, în două dintre ele, mai puțin la Homojdia, cea mai mică așezare, sisteme de canalizare. Ambele rețele sunt date în administrarea operatorului regional al acestor utilități Aquatim.

Și în privința drumurilor, asfaltul cuprinde carosabilul pe circa 80 la sută din lungimea străzilor. Conform edilului-șef Mircea Grecu (foto), va începe curând o investiție de modernizare de drumuri interioare pe cinci kilometri.

Finanțarea în valoare de circa două milioane de euro a fost atrasă din fonduri guvernamentale, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) II.

CITEŞTE ŞI: Poveste cu final terifiant. Adrian, originar din vestul ţării, și-a ucis iubita, apoi a tranșat cadavrul

Pentru diferența de străzi care vor rămâne pietruite, primarul se gândește la întocmirea unui nou proiect și solicitarea unei finanțări de la Ministerul Dezvoltării sau la demararea acestuia din fonduri proprii ale bugetului local.
mircea grecu primar curtea
Dacă tragem linie și ținem cont și de investițiile care vor urma, comuna Curtea va deveni urbană din punct de vedere al condițiilor oferite de infrastructură și utilități.

Cu toate acestea, se simte lipsa generațiilor de mijloc, care fie navetează la Făget, Lugoj sau Timișoara, fie chiar s-au stabilit în aceste orașe și mai sunt cetățeni ai comunei doar în weekend-uri ori în vacanță.

Media de vârstă a „curtenilor”, dacă le putem spune așa locuitorilor, este, astăzi, undeva între 50 și 60 de ani, având tendința să urce.

Din peisajul comunei lipsesc temporar sau pe termen mai lung și 20-30 de locuitori, aflați la muncă în străinătate.

În puține cuvinte, am putea concluziona, ceea ce se potrivește pentru cele mai multe comune din județ, că, în comuna Curtea, sunt mai ales bătrâni și… globalizare.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *