Poveste cu final terifiant. Adrian, originar din vestul ţării, și-a ucis iubita, apoi a tranșat cadavrul

nela si adrian

Originar din comuna arădeană Șofronea, tânărul în vârstă de 22 de ani a recunoscut că a comis abominabila faptă.

De o săptămână toată presa spaniolă vuieşte, iar cazul cutremurător a fost mediatizat şi la noi: un român de 22 de ani şi-a ucis iubita, apoi a îngropat-o pe un câmp, în Provincia Tarragona. Ei bine, criminalul – Adrian M. – este din localitatea Şofronea, judeţul Arad. Locuieşte în Spania, unde părinţii săi s-au stabilit în urmă cu ani de zile, pe când el era mic. Bunicii tânărului locuiesc, însă, în comuna arădeană.


tamponare aradCITEŞTE ŞI: Şoferul unui BMW şi-a distrus maşina lovind în spate o Dacia 1310, care nu are daune majore (Video)

 

 


Teribila poveste datează de la mijlocul lunii februarie a acestui an, dar numai acum criminalul şi-a recunoscut fapta. Adrian le-a mărturisit poliţiştilor că a omorât-o pe Nelea, iubita lui, indicându-le totodată locul în care a îngropat-o. Potrivit autorităţilor, pe cadavrul tinerei erau vizibile urme de violenţă, o parte a presei spaniole relatând că trupul acesteia a fost tranşat.

De necrezut!

La fel ca mulţi alţi români plecaţi să-şi caute de lucru în Spania, familia M. din Şofronea a ajuns în judeţul Montsià, situat în provincia Tarragona. Adrian a urmat cursurile şcolii din municipiul Ulldecona, crescând împreună cu ceilalți copii din orășelul de 6.000 de locuitori. După ce a terminat şcoala, a lucrat îndeosebi în agricultură – la fel ca ceilalţi localnici. Toată lumea îl cunoștea și îl vorbea de bine. „Părea o persoană normală, sănătoasă, nu putem crede ce s-a întâmplat”, „Când mi-au spus, am crezut că este o greșeală” – au declarat cunoscuţii familiei M. pentru presa spaniolă.

CITEŞTE ŞI: Antrenor de arte marţiale, operat de urgenţă după ce a fost bătut cu cu ranga în plină stradă. Agresorii ar fi interlopi

Împreună din 2018

Nelea S. avea 26 de ani şi era originară din capitala Moldovei, Chişinău. După ce și-a părăsit țara natală, s-a stabilit în Germania. A juns în Spania chemată de o prietenă care i-a propus să se implice, alături de ea, în mai multe afaceri. S-a stabilit în oraşul Vinarós, provincia Castellón. Aici l-a cunoscut pe Adrian. După o relaţie de câteva luni, cei doi s-au mutat împreună înainte de Crăciun. Şi-au închiriat un apartament mic, cu piscină şi terasă. Potrivit cunoscuţilor, citaţi de presa spaniolă, tânăra a avut mai multe locuri de muncă, ultima dată lucrând ca manichiuristă într-un slaon de înfrumuseţare. Nelea a rămas în amintirea prietenilor ca „o fată bună, atentă, care a avut mereu o vorbă bună pentru toată lumea cu care a interacţionat”.

Certurile, o obişnuinţă

Vecinii nu cunoşteau prea multe despre tânărul cuplu, îi ştiau doar din vedere pe cei doi. Însă unii dintre vecini au povestit presei spaniole că au auzit de mai multe ori certuri şi strigăte venind dinspre apartamentul în care locuiau Adrian şi iubita sa. De altfel, aceasta e şi ultima ipostază în care cei doi au fost văzuţi împreună: se certau violent în faţa unui club, iar fata ar fi încasat şi câteva lovituri. Se întâmpla pe 17 februarie, în faţa mai multor martori. De atunci, Nelea nu a mai ajuns acasă, scrie aradon.ro.

S-a mutat cu părinţii

După comiterea abominabilei crime, Adrian s-a mutat din nou cu părinţii lui – în casa unde odinioară venea împreună cu iubita sa. Vecinii au văzut că e singur, dar nici în cele mai negre coşmaruri nu şi-ar fi putut imagina ce i s-a întâmplat tinerei. De altfel, nici nu ştiau că s-a întâmplat ceva. Adrian se comporta absolut normal: îi saluta respectuos când ieşea din casă sau când mergea la serviciu.

Dată dispărută

Nelea a fost dată dispărută pe 20 februarie, printr-un mesaj postat pe o reţea de socializare de către o prietenă. Adrian i-a anunţat dispariţia de-abia pe 7 martie. La distanţă de o lună, a recunoscut în faţa poliţiştilor că şi-a omorât iubita şi a îngropat-o pe câmp, la marginea oraşului Ulldecona, situat la 20 de kilometri de Vinarós.

VEZI MAI MULTE AICI


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *