Nume sonore în Festivalul coral „Ion Vidu”

festivalul ion vidu

Teatrul Municipal „Traian Grozăvescu” din Lugoj va găzdui, de astăzi până duminică, a XXIII-a ediţie a Festivalului coral internaţional „Ion Vidu”, o manifestare la care vor participa, alături de formații din România (de la Timişoara, Lugoj, Jimbolia şi Călăraşi), coruri din patru țări europene: Bulgaria, Polonia, Ungaria și Serbia.

În cei 48 de ani de la înființare, Festivalul „Ion Vidu” s-a bucurat de prezenţa a numeroase şi valoroase formații corale din Franţa, Italia, Germania, Grecia, Ungaria, Serbia, Japonia şi România, fiind totodată un excepțional ambasador al culturii și artei lugojene și românești în lume.

Începând cu anul 1970, bienal, manifestarea, organizată de Casa de Cultură a Municipiului Lugoj cu sprijinul primăriei din urbea de pe Timiş, omagiază personalitatea marelui compozitor şi dirijor Ion Vidu, oferind publicului spectacole de elită, cu intrare liberă.

Festivalul se deschide astăzi, la ora 18, cu o expoziţie documentară şi lansarea cărţii „George Enescu. Consonanțe bănățene – cronici, evocări, interviuri, omagii, mărturii” (ediția a II-a), semnată de Constantin-T. Stan, care îi va avea alături pe prof. univ. dr. Elena Chircev, conf. univ. dr. Laura Manolache şi prof. Simion Dănilă. Colocviul va fi urmat de un concert vocal-instrumental la care vor participa Andrei Becheru (vioară), Alexandru Moţ (pian), Ana-Ilinca Pfeiffer (pian), Eusebiu-Thomas Florea (pian), prof. Dumitru Palagniuc (flaut), prof. Rodica Miclăuş (pian), prof Andreea Florea (pian), prof. Lavinia Furdui (vioară), Evelyn Bordea (vioară), respectiv mezzosoprana Aura Twarowska, lect. univ. dr. Cristina-Alina Mălăncioiu (vioară), lect. univ. dr. loana Mia Iuga (soprană), lect. univ. dr. Silviana Cîrdu (pian), lect. univ. dr. Simona Negru (soprană), asist. univ. drd. Victor-Andrei Părău (pian) şi Alexandru Manolache (pian).

Invitaţi de onoare vor fi prof. univ. dr. Elena Chircev, prof. univ. dr. Dumitru Jompan, conf. univ. dr. Laura Manolache, lect. univ. dr. GabrieI Mălăncioiu, prof. Simion Dănilă, dr. lonel Bota şi Simona Stoiţa.

Mâine, la ora 11, în sala de consiliu a Teatrului Municipal Lugoj, va avea loc simpozionul cu tema „Muzica corală în contextul actual” şi întâlnirea dirijorilor prezenţi la festival, iar concertele serii vor aduce în faţa melomanilor, la ora 18, Corul mixt „dr. Gyorgy Mihalka” din Mako (Ungaria), condus de Ildiko Gilinger, Corala bărbătească ortodoxă „Epifania” din Timișoara (dirijor Florin-Nicolae Şincari), Corul mixt „Pannonica” din Zrenjanin (Serbia), coordonat de Zorica Kozlovacki, Corul „Camerata Danubii” din Călărași, condus de Diana Vieru Burlescu, Corul mixt „Slavej” din Harmanli (Bulgaria), dirijat de Mladen Stanev, Corul mixt „Floris” din Jimbolia, condus de losif Todea, Corul „Echo Gorczanskie” din Nowy Targ (Polonia), coordonat de Piotr Augustyn, respectiv Corul „Ion Vidu” al Casei de Cultură a Municipiului Lugoj (dirijor Lucian Oniţa). Prezentarea va fi asigurată de Cristina Velici şi Constantin Ilie.

Festivalul se va încheia duminică, la ora 12, la Catedrala Greco-Catolică din Lugoj, cu un concert de muzică religioasă susţinut de Corul „Echo Gorczanskie” din Polonia.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *