Numărul construcţiilor noi din Timişoara, nici pe jumătate faţă de acum un deceniu

constructii 1

Cele aproape 1.800 de autorizaţii de construire emise de municipalitatea timişoreană pe parcursul lui 2017 nu indică nici pe departe un reviriment al dezvoltării urbanistice. De fapt, numărul lucrărilor nu a fost în 2017 nici pe jumătate faţă de perioada de vârf a dezvoltării imobiliare, care s-a consumat în 2007, când Primăria Timişoara emitea nu mai puţin de 3.768 de autorizaţii de construire.

În cursul anului peste care am tras de curând oblonul, în oraşul de pe Bega s-a dat undă verde pentru 1.791 de lucrări de construcţii, numărul acestora fiind doar uşor superior faţă de 2016, când au fost eliberate 1.767 autorizaţii. Avem de-a face la nivel local, aşadar, cu o stabilizare a sectorului construcţiilor, fenomen întâlnit, de altfel, şi în celelalte mari oraşe ale ţării.

Nici numărul certificatelor de urbanism – documente care nu au neapărat legătură cu ulterioare lucrări de construcţii, ci şi cu demolări, concesiuni, operaţiuni notariale – nu indică mişcări notabile: în Timişoara au fost eliberate 5.576 de documente în 2017, faţă de 5.458 în anul anterior.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Numărul construcţiilor noi din Timişoara, nici pe jumătate faţă de acum un deceniu

  1. Pai cine sa mai vina in Timisoara? din judetele vecine multi fie pleaca in strainatate unde se castiga mai bine, fie cei care raman nu au posibilitati materiale sa-si cumpere un apartament in TM.
    Ca de casa noua in zona rezidentiala, cred ca s-a lamurit fiecare despre ce e vorba: iti construiesti cu greu casa, platesti rate la banca si locuiesti 10 ani in mocirla pana la genunchi pana se misca primaria sa asfalteze strada.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *