Numărul celor înțepați de căpușe, în continuă creștere în Timiş! Se apropie de 70, numai în luna mai. Ce ne recomandă medicii timişoreni

Crește numărul persoanelor înțepate de căpușe, la Timișoara. Aproape 20 de oameni au ajuns la spital doar în aprilie

Numărul timișorenilor care au ajuns la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie ”Victor Babeș” Timișoara cu înțepături de căpușă se apropie de 70, numai în cursul acestei luni.

”Dintre cei care au venit la unitatea sanitară nici unul nu a prezentat suspiciuni privind boala Lime. Dacă a fost îndepărtată căpușa în primele 24 de ore, pacienții pot sta liniștiți pentru că Borellia nu trece în organism într-un timp atât de scurt.

În celelalte cazuri, recomandăm o terapie profilactică de trei zile. În cazul în care la nivelul înțepăturii apare o erupție care, ulterior, se extinde la nivelul întregului corp, pacienții trebuie să se prezinte de urgență la medic pentru a beneficia de tratament.

Peste 95 la sută dintre cazurile de boală Lime sunt tratabile, iar cinci la sută se cronicizează dând artrite, miocardite sau neuroborelioză. În jumătate dintre cazuri sunt șanse de vindecare”, a precizat medicul Virgil Musta, purtător de cuvânt al unității sanitare.

În contextul în care apar tot mai multe cazuri de înțepături, specialiștii solicită populației să acorde o atenție mărită atunci când frecventează zone verzi, chiar și îngrijite, păşuni, fâneţe, păduri, parcuri și zone unde sunt prin preajmă animale: câini, pisici sau la gradina zoologică.

Din luna aprilie până în septembrie, se manifestă focarele de boli asociate muşcăturii de căpușă. Ca măsuri de protecție, medicii recomandă purtarea de pantaloni lungi, îmbrăcăminte de culoare deschisă pentru a vedea insecta, încălțăminte fără decupaje și evitarea contactului cu animalele. Mai pot fi folosite și substanțele ce se aplică pe piele, prin pulverizare (spray) sau unguente, care prin mirosul lor îndepărtează insectele, inclusiv capușele.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *