Numărătoare inversă pe Autostrada Lugoj – Deva

sosea 1 1

Așa cum au anunțat reprezentanții Asociației Pro Infrastructură, în curând vom avea mai mulți kilometri de autostradă în vestul țării: „Mai este puțin, foarte puțin! Dacă nu vom avea noi surprize neplăcute cu dispute surde între constructori și Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere la recepția lucrărilor, sunt șanse mari ca săptămâna viitoare (12-14 august) să circulăm pe cei 43,28 kilometri ai loturilor 3 și 4 din Autostrada A1 Lugoj-Deva. Cele două capete ale tronsoanelor, nodul Holdea și celebrul deal al liliecilor de la Șoimuș, sunt aproape gata”.

CITEȘTE ȘI: Accident cumplit pe Calea Șagului din Timișoara. Oameni răniți

Doar câteva detalii

Constructorii Lotului 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva au asfaltat cei 21 de kilometri şi au ajuns la final cu asfaltarea bretelelor nodului rutier de la Holdea, care va lega autostrada de DN 68A Deva – Lugoj. Potrivit celor mai recente estimări ale drumarilor, în această lună, atât Lotul 3 (Ilia – Holdea), cât şi Lotul 4 (Şoimuş – Ilia) pot fi date în folosinţă. La Holdea, au mai rămas nefinalizate lucrările de montare a parapeţilor de protecţie de pe marginea căii de rulare, montarea panourilor fonoabsorbante din zona celor două ecoducte, marcajele şi indicatoarele rutiere şi alte finisaje.

Construcţia celor 21 de kilometri din Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva trebuia finalizată încă din luna mai a anului 2016, însă întârzierile acumulate depăşesc trei ani.

De asemenea, constructorii Lotului 4 al Autostrăzii Lugoj – Deva susţin că este exclus ca tronsonul de 22 de kilometri dintre Deva (Şoimuş) şi Ilia să nu fie deschis circulaţiei până la mijlocul acestei luni. În ciuda ploilor din ultimele zile, constructorii Lotului 4 al Autostrăzii Lugoj – Deva au continuat lucrările şi au solicitat recepţia celor 22 de kilometri pentru data de 12 august.

Pe tronsonul dintre Deva şi Ilia mai au loc lucrări doar pe „Dealul liliecilor” de la marginea satului Şoimuş, unde pe o porţiune de un kilometru este turnat stratul de uzură, sunt montate indicatoarele rutiere şi sunt legate plasele şi ancorele pe versant. Este exclus ca autostrada să nu fie deschisă până de Sfânta Maria, consideră directorul de şantier.

Constructorii Lotului 4 susțin că lucrările începute în primăvara anului 2014 la cei 22 de kilometri între Şoimuş (Deva) şi Ilia puteau fi terminate în 2016, dacă nu exista problema Dealului Liliecilor, unde o grotă în care se adăposteau câţiva lilieci din specii comune, pentru care s-a decis relocarea, a dus la blocarea proiectului.

După inaugurarea celor 43 de kilometri de pe loturile 3 și 4, vor mai rămâne de executat mai puţin de 10 kilometri de autostradă, între Margina și Holdea. Autostrada Lugoj – Deva va avea în total o lungime de 100 de kilometri.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 thoughts on “Numărătoare inversă pe Autostrada Lugoj – Deva

  1. Logica a fost ca A1 Bucuresti – Nadlac, Arad sa treaca prin lugoj astfel incat lugoj sa fie nod rutier pt A6 si A1 , A6 fiind ruta lugoj – calafat pe unde traficul greu din balcani sa treaca. A1 intre Arad si Lugoj ar fi preluat traficul greu din vest care trebuiedescarcat pe A6 spre Bulgaria grecia turcia… ce rost avea Ca A1 sa vina direct de la arad la Deva!? Sa aduca tirurile turcesti si bulgaresti pana la Sibiu? Daca se va realiza A6 Lugoj calafat vidin tot traficul greu care acum inca circula pe a1 pana la sibiu apoi valea oltului va trece pe A6 lugoj, caransebes, drobeta ,calafat eventual giurgiu. Autostrada sudului! Astfel A1 ramane pt tranzitul spre centrul tari . Intre deva si arad e necesara autostrada dar nu era o prioritate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *