Novak Djokovic nu a fost lăsat să intre în Australia. Cazul său va fi analizat, luni, 10 ianuarie, la un tribunal federal

Novak Djokovic va primi viză pentru Australian Open. Interdicția pe trei ani decisă în ianuarie, anulată

Novak Djokovic nu a fost lăsat să intre în Australia. Participarea sa la Australian Open, incertă.

Încercarea lui Novak Djokovic de a obține al 21-lea Grand Slam se pare că va fi zădărnicită de guvernul australian. Acesta i-a anulat viza de intrare în țară, după ce sârbul primise o derogare de la obligativitatea vaccinării. Belgradul amenință Canberra cu un incident diplomatic.

CITEȘTE ȘI: Ministrul Educației, reacție la acuzațiile că a eliminat jumătate din bursele elevilor: Bugetul a crescut de patru ori față de 2020

Tenismanul Novak Djokovic, numărul unu mondial, nu a fost lăsat să intre în Australia, joi, pe fondul unui val de proteste față de decizia de a-i acorda o scutire medicală de la cerințele de vaccinare COVID-19, necesară pentru a juca la Australian Open.

Sârbul a fost dus într-un hotel de carantină din Melbourne, folosit de regulă de autoritățile australiene pentru cazarea refugiaților. Avocații lui Djokovic au solicitat o ordonanță de urgență pentru a-i permite să rămână în țară, după ce a fost reținut de către oficiali la frontieră.

Se pare că telenovela „Novak Djokovic la Australian Open” va mai avea câteva episoade, alimentate și de o polemică politică internă privind modul în care țara a gestionat o creștere record a numărului de noi infecții cu COVID-19. E posibil să se ajungă chiar și la un incident internațional, președintele sârb reclamând hărțuirea jucătorului.

„Nu există cazuri speciale, regulile sunt reguli”

„Nu există cazuri speciale, regulile sunt reguli”, a declarat premierul australian Scott Morrison în cadrul unei conferințe de presă televizate, citat de Reuters. „Vom continua să luăm deciziile corecte atunci când vine vorba de securizarea frontierelor australiene în legătură cu această pandemie”.

Djokovic, care a refuzat în mod constant să dezvăluie statutul său de vaccinare, criticând în același timp în mod public vaccinurile obligatorii, a declanșat furia australienilor când a declarat pe Instagram că a primit o scutire medicală pentru a participa la Grand Slam-ul australian, care începe la 17 ianuarie.

Anunțul a stârnit indignare în Australia, în special în orașul Melbourne, gazda turneului, care a suportat cel mai lung blocaj cumulativ din lume, pentru a se feri de coronavirus.

Rata de vaccinare a adulților din Australia, de aproximativ 91%, este ridicată în raport cu standardele internaționale și există puțină simpatie publică pentru cei care refuză să fie vaccinați, în condițiile în care varianta Omicron a provocat un număr record de cazuri în Australia.

Telenovela „Novak Djokovic la Australian Open” va mai avea câteva episoade

Cu toate acestea, demersul guvernului australian de a bloca intrarea lui Djokovic în țară a provocat tensiuni între Canberra și Belgrad.

Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a declarat pe Twitter că a vorbit cu Djokovic pentru a-l asigura pe jucător „că întreaga Serbie este alături de el și că organismele noastre fac totul pentru ca hărțuirea celui mai bun jucător de tenis din lume să ia sfârșit imediat”.

Morrison a declarat că este conștient de faptul că „au fost făcute demersuri” de către ambasada sârbă din Canberra și a negat afirmațiile de hărțuire. Morrison a spus că este un caz individual și a remarcat că Djokovic a atras atenția prin comentariile sale anti-vaccinare și prin postarea sa pe Instagram.

Tatăl lui Djokovic a declarat presei din Serbia că fiul său a fost introdus într-o cameră de izolare, sub paza poliției, atunci când a aterizat pe aeroportul Tullamarine din Melbourne, miercuri, în jurul orei 23:30 (12.30 GMT), după un zbor de 14 ore din Dubai.

O audiere la Tribunalul Federal de Circumscripție și Familie din Australia a fost amânată până la ora 18.00, după ce judecătorul Anthony Kelly a declarat că nu a primit documente de la avocații lui Djokovic.

Instanța a rezervat pentru luni o dată de audiere completă a cazului, dar avocații guvernului și-au rezervat dreptul de a solicita o hotărâre de îndepărtare a lui Djokovic din țară înainte de această audiere.

„Nu coada dă din câine aici”

Nick Wood, avocatul lui Djokovic, i-a spus judecătorului că Tennis Australia i-a informat că trebuie să știe despre participarea sa la turneu până marți. În replică, Kelly a spus că „nu coada dă din câine aici”, sugerând că decizia aparține instanței și autorităților, nicidecum federației de tenis.

Soarta lui Djokovic este legată și de o luptă politică în Australia, caracterizată de disputele dintre administrația conservatoare a lui Morrison și guvernul victorian de stânga condus de premierul Dan Andrews.

Scandalul a umbrit informația conform căreia infecțiile zilnice cu COVID-19 din Australia au atins un nivel record pentru a patra zi consecutivă, noile cazuri depășind cifra de 72.000, copleșind spitalele și provocând o lipsă de forță de muncă.

În cadrul sistemului federal australian, statele și teritoriile pot emite scutiri de la cerințele de vaccinare pentru a permite intrarea în jurisdicția lor. Cu toate acestea, guvernul federal controlează frontierele internaționale și poate contesta astfel de scutiri.

Djokovic a călătorit în Australia după ce a primit o scutire din partea guvernului din statul Victoria. Această scutire – ale cărei motive nu sunt cunoscute – a susținut viza sa emisă de guvernul federal.

Cu toate acestea, la sosirea sa, oficialii Federal Border Force de la aeroport au declarat că Djokovic nu a putut justifica motivele scutirii sale.

Grupul de lucru australian care stabilește parametrii de scutire enumeră printre aceștia riscul de boală cardiacă gravă în urma inoculării și o infecție COVID-19 în ultimele șase luni ca fiind calificative. Cu toate acestea, Morrison a declarat joi că Tennis Australia a fost sfătuită cu câteva săptămâni în urmă că o infecție recentă nu îndeplinește criteriile de exceptare.

Tennis Australia: „Novak Djokovic” nu a primit nici un tratament preferențial

Tennis Australia și oficialii guvernamentali au declarat că Djokovic nu a primit niciun tratament preferențial, adăugând că el s-a aflat printre cele câteva aprobări, după o evaluare anonimă și independentă a 26 de cereri.

Sârbul a câștigat nouă titluri la Melbourne Park, inclusiv ultimele trei, dar se va confrunta probabil cu un public ostil, dacă va intra pe teren săptămâna viitoare.

„Cred că s-ar putea să iasă urât”, a declarat pentru News Corp, marele tenismen australian Rod Laver, după numele căruia a fost botezat terenul principal. „Cred că oamenii din Victoria se vor gândi: „Da, mi-ar plăcea să îl văd jucând și concurând, dar în același timp există un mod corect și unul greșit”.

Paul McNamee, fost director al turneului Australian Open, a declarat că în opinia sa Djokovic a urmat pașii necesari pentru a obține viza.

„El își merită locu pe teren, nu în instanță, după părerea mea”, a declarat McNamee pentru postul de televiziune ABC.

Foto: The Week


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *