Noul trend al investițiilor tinde către mediul rural. Ce se întâmplă într-o comună timișeană

Efort investițional într-o mare comună timișeană

După dezvoltarea imobiliară fără precedent pe care a cunoscut-o zona periurbană a Timișoarei, interesul investitorilor începe să meargă și către comunele mai îndepărtate. Cele care au reușit să introducă toate utilitățile necesare au și cea mai mare căutare, atât din punct de vedere al demarării unor afaceri, cât și pentru locuit.

La Variaș, bunăoară, anual vin în comună câte 70-100 de noi localnici, atrași de facilitățile existente, dar și de prețul încă rezonabil al terenurilor. Administrația comunei trebuie să țină pasul cu expansiunea demografică și să asigure condițiile unui trai decent.

De aceea, în perioada actuală, se pregătește documentația pentru introducerea gazului în localitatea Gelu. Sunt avute în vedere mai multe axe de finanțare, atât pe ”Andrei Saligny”, cât și pe PNRR.

CITEŞTE ŞI: Demolarea unui aprozar a pus oamenii pe jar! Indignare într-un cartier din Timișoara

”Care dintre acestea ne va oferi mai repede finanțare, pe aceea o vom contracta. Mecanismul este, însă, destul de greoi, întrucât sunt cheltuieli mari de implementare, care trebuie suportate de la bugetul local, dar eu cred că toate acestea merită orice sacrificiu, atâta vreme cât ele contribuie la dezvoltarea comunei și la asigurarea unei calități mai bune a vieții”, spune Nicolae Birău, primarul comunei Variaș.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *