Noul stadion al Timișoarei prinde contur

Arena Eroii Timișoarei, noul stadion al orașului, prinde contur.

Arena Eroii Timișoarei, noul stadion al orașului, prinde contur.

Primele săpături la fundația stadionului Arena Eroii Timișoarei, investiție în valoare de peste 100 de milioane de lei a Primăriei Municipiului Timișoara, sunt programate în luna martie. În prima săptămână, executantul a decopertat terenul aferent tribunelor și a eliberat suprafața de cantitățile de pământ rezultate în urma operațiunii.

În perioada următoare, vor fi efectuate săpături la fundație, evaluări și verificări ale terenului și compoziției solului.

Cu o suprafață construită de peste 10.000 mp, 10.101 locuri în tribune, gazon natural și dotări ultramoderne, stadionul va fi de categoria 4, în conformitate cu cerințele UEFA și IFAB și va putea găzdui inclusiv competiții internaționale. La parter vor fi vestiare, birouri, cabinet medical, punct de poliție, puncte de prim-ajutor, spații pentru testare antidoping, zona de încălzire și altele.

La primul etaj vor fi lojele, oficii și altele spații, iar la cel de-al doilea etaj sunt prevăzute sistemul VAR și cabinetele pentru transmisii TV, cabine pentru presă, o zonă de lucru foto și altele.

Pentru siguranță, stadionul va fi dotat cu sistem de detecție avertizare și alarmare la incendiu în toate spațiile și cu sistem de supraveghere video, iar pentru acces va fi folosit un sistem modern cu turnicheți cu cititoare de coduri de bare sau QR code.

Primăria Municipiului Timișoara are la dispoziție un teren de aproape 53.000 mp, astfel că va amenaja și o parcare cu peste 430 de locuri și o zonă verde tip parc cu acces liber.

CITEȘTE ȘI: Fabrica DIVA din Timișoara, închisă temporar de comisarii de la Protecția Consumatorului (foto)

Costurile pentru noul stadion se ridică la 123.615.850,28 lei (cu TVA) sunt suportate de la bugetul local.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *