
Apariția surprinzătoare în prim-planul sistemului de sănătate din Timișoara a cercetătorului Raul Pătrașcu, numit miercuri, 27 noiembrie, manager interimar la Spitalul Județean în locul doctorului Marius Craina, nu i-a lăsat indiferenți pe unii foști colegi de studii – ne referim la cele de medicină – ale tânărului în vârstă de 30 de ani.
Unii dintre ei și-au spus părerile pe un grup de Facebook al absolvenților de medicină și viitori rezidenți, grup pe care este înscris și postează și noul manager al “Județeanului”.
Sursa care ne-a trimis câteva mesaje de pe grupul de Facebook susține că Raul Pătrașcu a încercat să își convingă colegii să amâne examenul de rezidențiat fixat pe data de 8 decembrie și că nu a reușit acest lucru, ar reacția noului manager al “Județeanului” este surprinsă în următorul mesaj postat de acesta pe grup, după ce s-a aflat de numirea sa în această funcție:
“Pentru cei speciali care <<au învățat>> și insistă cu data de 8 – eu am învățat și prind oricum ce vreau, că pentru mine examenul acesta e o glumă pe lângă ce examene dădeam la Yale. Dar totuși nu mi se pare normal să stau stresat că nu am o dată certă (să fim clari – DATA DE 8 E INCERTĂ ȘI DACĂ TRECE MÂINE LEGEA) și mai îmi pasă și de restul care ar rămâne pe lângă fiindcă sunt locuri MULT MAI PUȚINE”.
Așadar, domnul Raul Pătrașcu, exponent important al noii administrații, susține că data de 8 decembrie la care a fost anunțat examenul de rezidențiat – adică peste vreo 12 zile – nu este bătută în cuie. Suntem convinși că absolvenții de medicină din întreaga țară vor primi cu entuziasm vestea.
Revenim la grupul de Facebook al mediciniștilor și la comentariile postate acolo. La mesajul de mai sus al lui Raul Pătrașcu au apărut imediat replici:
“Las-o naibii de treabă cu Yale cu tot (n.r. – se referă la facultatea de chimie absolvită de Raul Pătrașcu în Statele Unite ale Americii). Ești rezident anul întâi și tu ești manager de spital. În ce națiune infectă ai mai văzut tu așa ceva?”;
“Problema e că a fost dat afară un manager fără nici un motiv și au numit o diplomă Yale în funcție. Persoana e problema, nu diploma, dacă citești comentarii lăsate de el pe aici te lămurești. Nu e o problemă faptul că nu e medic, din punctul meu de vedere, un manager nici nu ar trebui să fie medic, nu e nevoie de asta. E nevoie de o persoană capabilă și cu studii economice pentru a conduce un spital, nu de o diplomă cu gura mare”.
Despre ce “comentarii lăsate de el pe aici” este vorba aflăm din următorul mesaj pe care ni l-a trimis sursa, o postare făcută de Raul Pătrașcu pe același grup de Facebook al mediciniștilor în urmă cu o lună (sublinierile ne aparțin):
“Sunteți nu nesimțiți, ci ticăloși de-a dreptul. Păi după voi ticăloșilor am fi fost din nou la mâna UMF-urilor cu un examen descentralizat. Am fi avut locuri mai puține, și suplimentarea cine știe când. Astea sunt doar câteva exemple. Și da, observațiile astea sunt meritele mele și nu numai, ci pentru că am reușit să conving niște deputați de bună credință să le modifice față de aberațiile pe care le-ați debitat. Voi NU aveți votul nostru, vă votați între voi pentru a obține avantaje, așa că mai ușor cu gurița.
Mă doare fix în cot de mulțumiri, că nu pentru asta o fac, dar e patologic să spui că îmi arog merite pentru munca altora. Nu, eu a trebuit să muncesc să repar niște ticăloșii, băieți, și nu pune nimeni botul la ce debitați. Îmi spuneți voi ce să fac cu viața mea? Păi băi băieți, ia dați un google și rușinați-vă. Și spuneți-mi cât la sută ați făcut voi pe lângă mine. Rușine!”. Excepţional! Acest mesaj pare varianta intelectuală a mai celebrului refren manelist “Duşmanii-mi poartă pica, dar n-au valoarea mea”…
Imediat după ce am primit aceste mesaje, l-am sunat pe domnul Raul Pătrașcu, cu care am avut următorul dialog:
“- Am primit niște print-screen-uri cu postări pe un grup de Facebook al mediciniștilor. Într-una, dintre acestea, spuneți că că oricum prindeți ce vreți la rezidențiat, că examenul de rezidențiat este o glumă pentru dumneavoastră, având în vedere ce examene dădeați la Yale…
– Nu-mi amintesc să fi zis asta, dar e posibil. Pentru mine examenul de rezidențiat nu este unul dificil, dar având în vedere că am primit această propunere, pe care am acceptat-o și anume de a fi manager la Spitalul Județean Timișoara, evident că nu voi da examenul de rezidențiat anul acesta, pentru că nu consider că le pot face pe amândouă în același timp și nici nu ar fi corect (…) Examenul l-aș putea lua, dar apoi ar trebui să fiu și manager, și rezident în același timp, ceea ce nu consider că pot să fac cum trebuie.
– În alte mesaje, ați folosit termeni precum <<nesimțiți>>, <<ticăloși>>. Vă refereați la colegii dumneavoastră absolvenți de medicină că sunt ticăloși?
– Nu, nu, mă refeream la oamenii care mă calomniau și insinuau…
– Bun, dar spuneți lucrurile acestea pe un grup de facebook al medicilor, nu pe un grup oarecare…
– Ia uitați-vă și la celelalte mesaje care au fost postate acolo.
– Dar dumneavoastră sunteți acum o persoană publică, ceilalți sunt persoane particulare.
– Păi și eu eram persoană particulară. Eu n-am făcut aceste afirmații acum, aceste afirmații au fost făcute acum niște luni de zile. Răspunsul acesta a fost dat unor oameni care la propriu mă înjurau atunci când le prezentam starea de fapt, că examenul (n.r. – rezidențiatul) va fi amânat și s-a dovedit că a fost adevărat.
– OK, dar aveți un limbaj extrem de dur pentru cineva care va fi managerul unui spital în care va avea de gestionat relații cu sute și mii de oameni. Mă scuzați, dar sunt niște expresii pe care le folosesc băieții de cartier, de genul <<nu puneți botul>>…
– Nu scoateți din context, domnule jurnalist. Dacă tot aveți niște mesaje, citiți toată conversația. Era vorba că nu îi informez pe rezidenți asupra statusului examenului de rezidențiat, ca să mulțumească…
– Domnule Pătrașcu, eu mă refer la limbajul dumneavoastră. Le puteați răspunde într-un alt limbaj, cel puțin așa gândesc eu.
– Le-am răspuns de zeci de ori într-un alt limbaj…
– Bun și n-au înțeles, așa că ați trecut la limbajul acesta…
– Nu că n-au înțeles, ci au fost foarte agresivi și le-am spus <<Domnilor, nu fac asta ca să câștig eu personal ceva, că n-am ce să câștig. Vă informez că toți vom avea de suferit>>.
– OK, voi prezenta și explicațiile dumneavoastră.
– Pentru întregitate, dați toate mesajele! Vi le trimit eu.
–Eu prezint acum mesajele pe care le-am primit la redacție și revin cu mesajele pe care mi le trimiteți dumneavoastră, le voi pune față în față.
– Vi le dau în jumătate de oră.
– E în regulă, mulțumesc”.
Conversația telefonică cu domnul Raul Pătrașcu a avut loc la ora 10. Până la ora 11,15, noul manager al Spitalului Județean nu ne trimisese nici un mesaj. În momentul în care ne va trimite respectivele mesaje, le vom publica.
Foto: PCnews.ro