Noul corp al Spitalului de Copii, în pragul „operațiilor estetice”

spitalul de copii louis turcanu

Deși s-a născut greu și a avut parte de numeroase probleme de-a lungul timpului, clădirea nouă care se înalță lângă Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara arată tot mai bine pe zi ce trece.

E drept că închiderea spațiului exterior nu a avut loc, așa cum se preconiza, la finalul anului trecut, dar, poate – dacă nu intervine, din nou, ceva neprevăzut – se va termina în acest an.

CITEŞTE ŞI: Vine o nouă criză pe piaţa imobiliară? Vânzările de apartamente sunt în prăbuşire totală

Proiectul aripii noi a spitalului care este răspândit în mai multe clădiri, între care părinții sau personalul sanitar sunt siliți, de multe ori, să facă naveta, având de traversat și o stradă foarte circulată, pe care trec nu doar autoturisme, ci și liniile de tramvai, a fost promis încă din 2012, iar de atunci au trecut șase ani, consumați cu elaborarea proiectului și diverse ghinioane.

Lucrările propriu-zise de construire au început în anul 2014, iar finanțarea a fost asumată atât de autoritățile locale, cât și de cele centrale.

Spitale noi, mai greu sau deloc

Reamintim, în caz că guvernanții au uitat, că Timișoara este un oraș foarte aglomerat și locul spre care se îndreaptă să-și caute sănătatea locuitorii din mai multe județe din vestul României, mai ales că aici există și o universitate de medicină și farmacie. Cu toate acestea, în cel mai vestic oraș al țării nu a mai fost ridicată o unitate sanitară nouă din fonduri publice de aproape 20 de ani.

La începutul mileniului, era inaugurată, lângă Spitalul Județean din Timișoara, clădirea care găzduiește clinicile de ortopedie și traumatologie, după care nu s-a mai întâmplat nimic în acest domeniu.

CITEŞTE ŞI: Loc de agrement într-o comună timișeană

După tot felul de guverne care au clamat că sănătatea este o prioritate națională, realitatea pentru vestul României arată așa cum am menționat-o și mai sus: nici o investiție în sănătate în ultimele două decenii.

Mai mult, s-a renunțat și la vestitul spital regional, „legenda” celor opt astfel de unități care ar fi trebuit construite în întreaga țară în colaborare cu Banca Mondială pierzându-și de multă vreme puterea de convingere a electoratului.

În această situație, autoritățile locale fac și ele ce pot: finanțează din bugetul propriu diverse îmbunătățiri, caută proiecte cu finanțare europeană sau încearcă să susțină noi investiții, cum este aripa nouă a Spitalului de Copii.

Speranța, cam singură

Primul termen de finalizare a noului corp de clădire a fost fixat în mai 2016, dar acesta nu a putut fi respectat, din mai multe motive: discuții interminabile pe tema proiectului, neconcordanțe dintre situația din teren și cea de pe hârtie, descărcarea arheologică, intrarea în insolvență a primului constructor, ruperea unei macarale pe șantier și necesitatea unei expertize, dificultăți financiare ale primăriei, care au dus la întârzieri în plata facturilor emise de noul antreprenor.

Cu toate că acum se muncește pe șantier, iar la exteriorul clădirii moderne nu mai sunt multe de făcut, chiar și optimiștii se tem să avanseze un termen clar de finalizare, pentru că niciodată nu se știe ce mai poate interveni. Să sperăm, totuși, că totul va merge, măcar acum, așa cum trebuie, iar finalul anului ne va aduce noul corp al spitalului finalizat în exterior.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Noul corp al Spitalului de Copii, în pragul „operațiilor estetice”

  1. execrabila investigatie jurnalistica!
    aveam o alta parere de RB !!
    Domnule Oprisor va rog sa va ocupati dvs.asa cum trebuie de aceasta investigatie !
    este vorba de multe milioane de lei, de o situatie ce treneaza de ani de zile si nimeni nu raspunde !
    NU SE POT FACE INVESTIGATII JURNALISTICE DIN BIROU !
    PARE-SE CĂ MAI DEGRABA CA ESTE UN ARTICOL SPONSORIZAT DE FIRMA CARE FACE FINISAJE EXTERIOARE LA SPITAL DAR NU PUNE ACOPERIS DE VREME CE VINE IARNA ( A CATA OARA?) IARNA PESTE ACEST SANTIER !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *