Nouă migranţi au fost prinşi când încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria

Migranţi descoperiţi într-un automarfar la Sânnicolau Mare

Nouă migranţi au fost prinşi când încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

Nouă migranţi au fost prinşi de poliţiştii de frontieră. Ei încercau să treacă ilegal graniţa în Ungaria prin judeţele Arad şi Bihor. Mergeaupe jos pe câmp sau erau ascunşi într-un TIR, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Poliţia de Frontieră, migranţii prinşi sunt din Pakistan, Siria, Afganistan, Maroc şi Algeria. În apropiere de oraşul Nădlac, poliţiştii au observat, la aproximativ 50 de metri de linia de frontieră, trei persoane care se deplasau pe jos.

Cetățeni din Pakistan, cu vârste cuprinse între 21 și 38 de ani

„Deoarece acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul punctului pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor s-a stabilit că sunt cetăţeni din Pakistan, cu vârste cuprinse între de 21 şi 38 de ani”, se arată în comunicat.

În Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, într-un TIR condus de un cetăţean turc, au fost găsiţi doi migranţi. TIR-ul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, materiale de fier pentru o societate comercială din Germania. Aceştia sunt cetăţeni din Afganistan, în vârstă de 18, respectiv 19 ani, solicitanţi de azil în România.

În apropierea graniţei, în zona localităţii Vărşand, a fost prins un sirian, solicitant de azil în ţara noastră, care se deplasa pe jos pe câmp „cu intenţia de a trece frontiera ilegal în Ungaria”.

În noaptea de duminică spre luni, şi poliţiştii de frontieră din Bihor au prins trei migranţi, pe drumul Borş-Episcopia. Aceştia se deplasau pe lângă calea ferată, spre linia de frontieră cu statul vecin. În cadrul verificărilor, s-a stabilit că sunt din Maroc şi Algeria, cu vârste cuprinse între 31 şi 38 de ani, solicitanţi de azil în România.

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări.

 

stiripesurse


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *