Noile indemnizații pentru creșterea copilului, de la 1 iulie. Câţi bani vor primi părinţii

indemnizatie crestere copil

Adoptate luna trecută, după o lungă perioadă de dezbateri și tensiuni între Parlament și Guvern, amenințate cu retragerea, după ce premierul Dacian Cioloș își întorsese, la nivel declarativ, firește, buzunarele pe dos, semn că lipsesc banii pentru astfel de majorări, reglementările privind noile indemnizații de creștere a copilului vor intra în mod cert în vigoare de la 1 iulie.

Ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, a dat asigurări că modificările vor fi operate „exact atunci când prevede legea“, anunțând totodată că în aceste zile vor intra în dezbatere publică normele de aplicare a actului normativ, sfătuindu-i pe părinţi să le citească şi să sesizeze ministerul dacă există anumite speţe particulare care nu sunt prevăzute în cuprinsul textului legislativ.

Principala schimbare care va interveni la jumătatea acestui an este majorarea cuantumului minim al indemnizaţiei lunare aferente concediului de creştere a copilului, ca urmare a modului de raportare nu la Indicatorul Social de Referinţă (ISR), ca până acum, ci la salariul minim brut; în plus, limita maximă va fi eliminată.

„Indemnizaţia lunară […] se stabileşte în cuantum de 85 la sută din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani anteriori datei naşterii copilului şi nu poate fi mai mică de 85 la sută din cuantumul salariului minim brut pe ţară garantat în plată“, impune noua lege care, având în vedere că de la 1 mai salariul minim a crescut la 1.250 de lei, stabilește că indemnizația pentru creșterea copilului nu poate fi mai mică de 1.062,5 lei.

Până acum, indemnizația era cuprinsă între 600 și 3.400 de lei, pentru concediul de creştere până la vârsta de un an, respectiv 1.200 de lei, pentru concediul de creştere până la vârsta de doi ani).

Tot de la 1 iulie va fi majorată şi suma acordată în plus pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere, de la 600 la 1.062, 5 lei. De reținut că, de la mijlocul acestui an, concediul de creștere va avea o durată unică, de doi ani, varianta de concediu până la vârsta de un an fiind eliminată.

Rămâne, desigur, chestiunea părinților aflați deja în concediul pentru creșterea copilului la data de 1 iulie, aceștia urmând să beneficieze de o recalculare a indemnizației. Concret, persoanele aflate în concediu până la un an (sau trei ani, în cazul copilului cu handicap) şi în concediul fără plată pentru creşterea copilului în vârstă de până la doi ani îşi vor putea modifica opţiunea în baza unei cereri şi a actelor cu care se dovedeşte suspendarea realizării veniturilor impozabile pentru perioada rămasă până la împlinirea de către copil a vârstei de doi ani (respectiv trei ani).

În cazul părinților aflați deja în concediul de până la doi ani, aceștia vor beneficia din oficiu de modificarea cuantumului indemnizaţiei lunare, în baza documentelor depuse la momentul acordării acestui drept.

Concediul şi indemnizaţia de creştere se acordă oricăruia dintre părinţii copilului, condiţia de bază fiind ca beneficiarul să fi obţinut venituri impozabile în perioada de dinaintea naşterii.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns