Noi tarife la RCA pentru șoferi, în funcție de vârstă și mașină. Care sunt noile prețuri

Prețurile polițelor de răspundere civilă auto (RCA) obligatorie sunt gândite să scadă în următoarele 6 luni, reiese din tarifele de referință pentru această categorie de asigurări pregătite de autorități.

Din cifre reiese că, în cazul a 21 de categorii de clienți RCA, tarifele sunt în scădere față de martie 2019, cu procente cuprinse între 0,2% și 17,6%, în timp ce, pentru restul de 14 categorii de consumatori, prețurile vor urca cu procente între 0,5% și 44,5%. În schimb, datele analizate de Profit.ro relevă că, față de octombrie 2018, noile tarife vor fi mai mari pentru toate cele 35 de categorii de clienți RCA, diferențiați în funcție de vârstă și capacitatea cilindrică a autovehiculului.

Astfel, șoferii cu vârsta mai mică sau egală cu 30 de ani care dețin autovehicule cu o capacitate cilindrică mai mare 2.500 centimetri cubi (cmc) vor plăti 2.664 de lei, față de tariful de 2.476 lei anunțat în octombrie 2018 și 1.871 lei în martie 2019. În categoria 1.801 – 2.000 cmc, șoferii cu vârsta mai mică sau egală cu 30 de ani vor plăti 1.444 lei, comparativ 1.316 lei în octombrie 2018 și 1.677 lei în martie 2019.

Pentru aceleași tip de vehicule, șoferii cu vârsta cuprinsă între 31 – 40 ani, tariful RCA va fi de 1.003 lei, de la 897 lei în urmă cu 12 luni și 1.200 lei în martie 2019. Proprietarii de vehicule cu cilindree între 1.401 – 1.600 cmc și vârsta cuprinsă între 31 și 40 de ani vor achita un tarif RCA de 805 lei, cu aproape 100 de lei mai mare față de octombrie 2018 și mai mic cu 100 lei comparativ cu martie 2019.

Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vicrepreședintele ASF Cristian Roșu spune că piața RCA se află într-un punct de echilibru, tarifele de referință fiind calculate de către o companie independentă. „Nu putem discuta, în acest moment, despre o presiune pe prețul de vânzare al polițelor obligatorii de răspundere civilă auto. Fluctuațiile de tarif, pe care noi le monitorizăm permanent, sunt într-o marjă acceptabilă și sunt firești pentru o piață liberă.

Analiza raportului realizat de Ernst&Young ne arată că tariful de referință mediu ponderat, pentru segmentul autoturisme-persoane fizice, înregistrează o scădere de circa 7%, față de perioada anterioară. Din această categorie, singura componentă care a înregistrat o creștere semnificativă a fost cea a autoturismelor cu o capacitate cilindrică mai mare de 2.500 cmc.

Este totuși important de precizat faptul că și pentru acest tip de autovehicule, tariful mediu efectiv cu care s-au vândut polițele în piață se situează sub nivelul tarifului de referință. Aș vrea să subliniez că mai mult de jumătate dintre autovehiculele deținute de persoanele fizice se află încadrate în clasa de bonus maxim – B8, ceea ce înseamnă o reducere cu 50% a tarifului poliței RCA”, a afirmat Roșu.

sursa: ziarulunirea

 

hunedoaralibera


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 Răspunsuri “Noi tarife la RCA pentru șoferi, în funcție de vârstă și mașină. Care sunt noile prețuri

  1. Ce bine ar fi dacă ați citi măcar odată după copy/paste, inainte de a publica articolul. ” Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.” Ce treabă are RCA cu drepturile de autor?

Lasă un răspuns